Adă pace în viața mea
Autor: Florența Sărmășan
Album: La lumină m-ai adus
Categorie: Laudă și închinare
Adă pace în viața mea
Slavă Doamne-Ți dau mereu
Tu ești stânca ce mă ține,
Sfânt și mare Dumnezeu
Să ai milă și de mine
Dă-mi voință și putere
Pe cale ca să merg bine
Dă-mi răbdare, mângâiere
Căci am nevoie de Tine
Să nu mă lași întristat
Cu mine să fii mereu,
De necaz de-s încercat
Stai cu mine, Domnul meu
Să mă prăbușesc de tot
Tu, nicicând să nu mă lași
Sunt zile când nu mai pot
Să fac pe-a Ta cale pași
Cad des în descurajare
Dar Tu mă poți ridica
Să ai milă și îndurare
Adă pace în viața mea
Cu Tine mereu vorbesc
Zi de zi și ceas de ceas
Totul Îți mărturisesc
Nu vreau să cad, să mă las
Nu vreau pradă ca să fiu
Pentru cel necruțător
Și nu vreau ca prin pustiu
Să trec, căci nu e ușor
Tu ești totul pentru mine
Viața și nădejdea mea,
Te iubesc și vreau cu Tine
Să trăiesc de-a pururea
Cerul să îl dobândesc
Și toate ce mi-ai promis
Împăratule ceresc
Vreau să ajung în paradis
Inima mea-Ți aparține
Căci Tu ești stăpân pe ea
Du-mă sus la cer cu bine
Numai Tu mă poți salva.
Amin
Câmpia Turzii, 24 august 2022
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/233690/ada-pace-in-viata-mea