Mi-e dor s-ajung acasă, dar cum eu aș putea,
Când nu am eu Isuse, asemănarea Ta.

Când gându-n lume zboară, să-i fie mai ușor,
Când nu urc totdeauna, adesea eu cobor.

Mi-e dor s-ajung pe strada, ce veșnică va fi,
De aur... dar cum oare, murdar o pot păși.

Căci sus în cer nu este, vre-o pată cum am eu,
Acolo sunt doar sfinții, și Tu sfânt Dumnezeu.

Mi-e dor să stau la brațul, mereu ce a luptat,
Dar cum? ... că eu păcatul, încă nu l-am lăsat.

Nici firea nu îmi este, mereu doar răstignită,
Credința nu e vie, în mine-n orice clipă.

Mi-e dor să urc spre ceruri, pe razele de soare,
Dar cum? ... că eu adesea, sunt plin de clătinare.

Privesc chiar și pământul, când suferințe vin,
Nu beau amărăciunea, adusă de suspin.

Mi-e dor de locul care, el este veșnic viu,
Dar cum s-ajung când pasul, oprește în pustiu.

Cum pot să fiu în ceruri, când murmur și cârtesc,
Când batjocoritorii, eu nu pot să-i iubesc.

O Doamne iartă-mi astăzi Tu neputința mea,
Și fă să-mi fie viața, doar după voia Ta.

Fă ca în rugăciune, mai mult astăzi să stau,
O viață de slujire, să am ca să îți dau.

Să semăn doar cu Tine Tu fă-mă să-mi doresc,
Să-i iert plin de iubire, pe cei ce mă lovesc.

Să fiu eu doar ca Tine, e tot ce azi aș vrea,
Să pot ajunge-n Țara, ce este doar a Ta.