Te iubesc!
Autor: Maria Luca
Album: clocot de cuvinte
Categorie: Laudă și închinare
Te iubesc în orice clipă ce-nfloreşte-n viaţa mea!
Te iubesc şi am nevoie Doamne, de iubirea Ta!
Te iubesc cu apa, glia şi cu cerul nesfârşit
Chiar şi-atunci când nu ştiam duhu-n mine Te-a iubit!
Mă trezesc în zori de zi şi din nou mă-ndrept spre Tine
Te zăresc cu ochii minţii cum din cer priveşti spre mine
Îmi zâmbeşti prin raza caldă transformată-n mângâiere
Şi prin adierea blândă ce lasă în trup putere
Şi atunci din nou şoptesc: Te iubesc Părinte bun!
Vreau să-Ţi dovedesc iubirea prin ce fac... prin tot ce spun!
Mă aplec cu reverenţă... Cât eşti Tu de minunat!
Câtă blândă îndurare peste mine-ai revărsat!
Fiecare nouă zi e un dar... un dar ceresc
Este harul ce mă-ndeamnă ca în dragoste să cresc
Căci în fiecare zi simt iubirea Ta de Tată
Ce mă poartă către ceruri şi nu piere niciodată!
Doamne, au albit la tâmple anii mulţi ce au trecut
Plini de vise, de speranţe şi cu doruri ce-au durut
Dar prin tot ce-a fost şi este strigă glasul inimii:
Doamne... Te iubesc de-o viaţă şi mereu Te voi iubi!
Vulcan-28-08-2022
Mary
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/233802/te-iubesc