Ce a fost la început
Autor: Alex Prodan
Album: Despre El
Categorie: Trezire si veghere
Ce amintiri au fost odată,
În biserica primară!
Unde Duhul Sfânt lucra,
Cu darurile și minunile ce le lăsa.

În biserica aceea vie,
Unde era numai armonie
Unde Dumnezeu se prezenta,
La poporul care îl chema.

Era o biserică minunată,
Din pietri vi formată!
Duhul Sfânt pe brațe o ținea,
Și zi de zi se înmulțea.

Era tare ca o stâncă,
Fără nici o crăpături sau fisură,
Era biserica primară,
Biserica în care Dumnezeu tronează.

Și uite așa timpul a trecut,
Și multe schimbări sau petrecut!
Multe schimbări sau ivit,
Și biserica primară parcă a ațipit.

Diavolul a reușit în dată,
Să pătrundă în biserica primară,
Să o facă să nu mai fie așa,
După Biblie după cum Domnul o lăsa.

A reușit să vină cu păcatul numai de cât,
Să pătrundă în poporul sfânt!
Și din biserica vie cum era odată,
A reușit să o facă plină de pată.

Și uite așa biserica a adormit,
Când păcatul în ea s-a înfipt,
Și dintr-o biserică vie cum era odată,
A ajuns murdară și plină de pată.

Dar ce s-a întâmplat,
Cum de lucrurile sau schimbat?
Cum dintr-o biserică vie și fără pată,
A ajuns neagră și murdară.

Toate aceste lucruri sau întâmplat,
Căci poporul nu a vegheat,
Păcatul încet, încet a intervenit,
Și poporul a adormit.

Dumnezeu de multe ori a înștiințat,
Pe poporul Său cu drag!
De multe ori Dumnezeu a vorbit,
Căci păcatul a intervenit.

Oare nu este așa,
Oare Duhul Sfânt nu ne-a deșteptat cândva?
Dar cine a avut urechi de auzit,
Căci păcatul a intervenit.

Duhul Sfânt a vorbit,
Poporul tot adormit!
Și nici măcar nu și-a adus aminte odată,
Ce frumos era în biserica primară.

Duhul Sfânt iarăși a vorbit:
Treziți-vă căci a-ți adormit,
Dar cine a avut urechi de auzit,
Când Duhul Sfânt a vorbit.

Nimeni nu s-a deșteptat,
Căci diavolul ia legat!
Să nu ia aminte nici un pic,
La Cuvântul Domnului vestit.

O biserică primară,
Unde ești tu odinioară,
Unde ai dispărut,
Într-un timp așa de scurt.

Tu ai fost binecuvântată,
De Domnul Isus bine închegată!
Dar zidurile sau spart,
Și hoți au intrat.

Nu-i așa căci și tu cunoști în dată,
Biserica plină de viață?
Biserica unde Dumnezeu lucra,
Cu semne și minuni ce le arăta.

Tânjește inima în tine,
Să fie o biserică vie!
Unde darurile Duhului Sfânt lucrează,
Și poporul se îmbărbătează.

Dar biserică unde tu te-ai aflat,
Parcă nu ești vie ca altă dat'
Parcă doar un ritual se ține în tine,
Nu o slujbă vie ca la început cu putere cu suspine.

Cunoști din Cuvântul lui Dumnezeu,
Biserica primară cum a făcut-o Fiul Său!
Și cunoști și biserica ta unde slujești,
Dar seamănă cu biserica primară după care tânjești?

Haide-ți să ne trezim fiecare,
Domnul Dumnezeu vrea o cercetare,
Dumnezeu ne spune așa:
Eu încă mai pot avea milă de starea ta.

Cu toate căci nu ai ascultat,
De poruncile ce ți le-am lăsat,
Încă te mai pot trezi la viață,
Să te aduc la prima biserică înființată de Mine odată.

Dacă astfel Dumnezeu ne-a vorbit,
Să recunoaștem căci am păcatuit!
Nu crezi biserică din așteptare,
Căci e timpul pentru o cercetare?

Toți cunoaștem starea jalnică în care ne-am împotmolit,
Și recunoaștem căci Duhul Sfânt a pierit,
Recunoaștem căci prezența Lui nu s-a mai arătat,
Deci haide-ți să ne întoarcem la Cel Preaînalt.

Dar dacă stai tot așa,
Tot împietrit cum ești acuma,
Cum crezi căci va putea Dumnezeu,
Să te aducă în biserica primară a Fiului Său.

Pocăiește-te cum Domnul a cerut,
Și întoarce-te la El cu bocet nespus!
Ca să se îndure Dumnezeu,
Să ne scoată din starea aceasta mereu.

Și dacă ne v-om pocăi,
Și la Domnul Isus v-om veni,
Dumnezeu se va îndura,
Ba mai mult ne va ridica.

Va face o biserică vie,
Să curgă apa din veșnicie!
Și tu te vei bucura,
Căci Domnul cu tine va lucra.

Dar dacă tot în starea ta rămâi,
Nu vei vedea nimic din cele dintâi,
Deci haide-ți să ne întoarcem la Dumnezeu,
Ca să se îndure Fiul Său.

Să nu mai trăim degrabă,
Doar ce amintiri au fost odată!
Ci să fie cu adevărat,
O biserică ca la început degrab'.

O biserică ca să lucreze Dumnezeu,
Cu putere cu Duhul Său,
Dar totul depinde de fiecare,
Cum trăim aici sub soare.

Dacă ascultăm sau nu degrabă,
De Domnul Isus în această viață!
Doar atuncea minunea se va întâmpla,
Cum a spus Domnul cândva.

Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/233920/ce-a-fost-la-inceput