Merg pe calea fericirii
Autor: Florența Sărmășan
Album: Cu gândul mereu la Tine
Categorie: Zidire spirituala
Merg pe calea fericirii
Inima mea este grea
Căci mult am păcătuit
Am făcut doar voia mea
Pe Domnul L-am ocolit
Am făcut doar ce am vrut
Fără nici o remușcare
De nimeni nu m-a durut
N-aveam nici o supărare
Conștiința nu mă mustra
Voiam bine să trăiesc
De nimeni nu îmi păsa
Al meu scop să-l reușesc
Și o vreme a fost bine
În bogății mă scăldam
Mă gândeam numai la sine
Doar de-a mele-mi vedeam
Îmi părea că e perfect
Tot ce e în viața mea
Nu gândeam deloc corect
Dar declinul se simțea
Căci eram nemulțumit
Ceva parcă îmi lipsea
Nu mă simțeam fericit
Și ceva mă tulbura
Duhul Sfânt mă cerceta
Și simțeam o bucurie
Chiar și arunci când mă certa
Eu Îl așteptam să vie
Cu tot să mă învăluiască
Pace multă să-mi aducă
Inima să-mi întărească
Mintea mea să o conducă
Căci vreau binele să-l fac
Să fiu bun și omenos
Să fiu mai supus, să tac
Să fiu cum a fost Hristos
Plin de pace și iubire
Mai îndurător, milos
Și să aduc fericire
Celui care-i căzut jos
În necaz și supărare
Să pot și eu mângâia
S-aduc și eu închinare
Domnului ce-n mila Sa
Și eu pacea am găsit
Liniștea cea mult visată
Acum totul s-a sfârșit
Viața mea e protejată
Pe altarul nemuririi
Pe altarul lui Hristos
Merg pe calea fericirii
Și fac totul cu folos.
Amin
Câmpia Turzii, 2 septembrie 2022
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/233958/merg-pe-calea-fericirii