Constatare
Autor: Emilia Dana Dinescu
Album: Poezie nouă
Categorie: Incurajare

Sunt atât de goală și atât de murdară
Că mă întreb cum am tupeul să vin în fața Ta,
Eu cu haina pătată... plină de pete,
Mă întreb, ce se poate întâmpla de m-ai abandona,
Dar nu... n-o vei face căci încă e har și aștepți,
La ușă Tu bați și aștepți să-ți deschid
Iar pentru asta eu nu trebuie decât să mă ridic,
Să mă dezbrac de haina cea pătată
Căci Tu mi-ai pregătit una curată,
Spălată chiar de Tine, o,
Miel ce te-ai jertfit,
Tu pentru mine ai murit căci m-ai iubit
Și acum tot pentru mine mijlocești
Căci m-ai iubit și încă mă iubești
Și ai pregătit o haină și o coroană,
Ca dar să mi le dai...
Eu nu merit nimic...
Dar vreau să mă ridic...
Să las haina pătată,
S-o iau pe cea curată...
Emilia Dinescu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/234075/constatare