Astăzi, când privesc în urmă...
Autor: Maria Luca
Album: clocot de cuvinte
Categorie: Zidire spirituala
Astăzi, când privesc în urmă la anii ce-s viaţa mea
Mă întreb ce aş fi fost fără de iubirea Ta?
Mă întreb ce-aş fi ajuns dacă nu m-ai fi chemat
Să devin copilul Tău... să fiu binecuvântat?
Rătăceam pe drumul vieţii alergând spre nicăieri
Prin mulţimile de oameni singur, fără de puteri...
Nu ştiam că pot avea Prieten bun şi credincios
Dacă îmi predam viaţa Domnului Isus Cristos
Până într-o zi când paşii obosiţi de alergare
M-au purtat şovăitori spre casa de închinare...
O, ce fericită zi... o, ce seară minunată
Să Te întâlnesc Părinte... să Te-aud întâia dată!
Parcă cerul şi pământul şi-au dat mâna pentru mine
Prin cântări, prin rugăciune lacrimile să-mi aline
Parcă-n fiecare chip ce-mi zâmbea eu Te-am zărit
Şi prin fiecare glas îmi şopteai că sunt iubit!
Da... . găsit-am alinare... pacea sufletului meu
Când m-am dăruit cu totul Ţie, Domn şi Dumnezeu!
Ţi-am dat inima din ea să faci Doamne un altar
Şi Ţi-am dat viaţa mea cel mai scump şi tainic dar!
Astăzi cânt cu bucurie... îmi eşti Domn şi Dumnezeu
Prin ce fac, prin tot ce spun proslăvesc Numele Tău
Şi Îţi mulţumesc Părinte că-ntr-o zi de sărbătoare
M-ai purtat pe braţul Tău spre casa de închinare!
Vulcan-11-09-2022
Mary
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/234218/astazi-cand-privesc-in-urma