Tu știi Isuse sfinte,
ce cruce duc cu greu,
cu lacrimi ce îmi umple,
de-amar sufletul meu.

Îmi obosește Doamne,
ființa-mi ce o duce,
pe-un drum plin de durere,
căci grea este-a mea cruce.

Tu îmi cunoști suspinul,
ce nu se odihnește,
sub greul crucii mele,
mereu mă gârbovește.

Dar să mă-ntorc o clipă,
eu Doamne nu aș vrea,
chiar dacă mi-este calea,
și crucea numai grea.

Tu știi și tulburarea,
de gânduri ce-i adusă,
și inima-mi știi Doamne,
ce Ție ți-e supusă.

Tu îmi cunoști privirea,
de lume ce-o ascund,
Tu știi și câte lacrimi,
le beau eu suspinând.

Dar chiar și-așa... vre-o dată,
să mă întorc nu vreau,
chiar dacă grea mi-e crucea,
și-amărăciune beau.

Eu știu... și-a Ta odată,
a fost atât de grea,
dar jos nu ai lăsat-o,
iubind ființa mea.

Ai dus-o pân-la capăt,
să pot aș vrea și eu,
dar fără de vre-un murmur,
când voi urca cu greu.

Aș vrea plin de iubire,
să urc cum Tu-ai urcat,
lovit mereu de bice,
iubind neîncetat.