Către Tine-ntorc eu fața,
Către Tine lacrimi curg,
Din al dimineții farmec,
Până în al ei amurg.

Zilele îmi sunt prea grele,
Îmi doresc ușoare-a fi,
Doar o clipă ca Isuse,
Eu să pot a odihni.

Cu o cruce grea urc dealul,
Obosesc adeseori,
Pasu-mi este mai agale,
Este-ncetinit de nori.

Noaptea-lungă și-a ei teamă,
E prezentă-n ea mereu,
Dar și șoaptele străine,
Tulbură-n ea gândul meu.

Către Tine mi-e întinsă,
Mâna... căci vreau ajutor,
Aripile-mi sunt rănite,
Nu pot să m-avânt în zbor.

De-aș simți cum Tu pe mine,
Mă atingi... m-aș vindeca,
Și din nou plin de putere,
Către Tine aș zbura.

De-aș simți o mângâiere,
Doamne m-aș înveseli,
Să nu am eu întristarea,
Ce mă vrea a doborâ.

Este ea apăsătoare,
Însă doar Tu ai putea,
Să-ntizi mâna mai îndată,
Întristarea a-mi lua.

De-aș simți o adiere,
Caldă de un vânt plăcut,
Aș urca pe ea Isuse,
Să o iau de la-nceput.

Aș urca și pe mireasma,
Cea de flori de-aș mirosi,
Ca să ies din starea care,
Vrea doar a mă nimici.

Aș urca pe înc-o treaptă,
Dar e-naltă... este greu,
Să mai fac un pas Isuse,
Fără ajutorul Tău.

Doar cu Tine ridicarea,
Pot s-o am pe cale eu,
Ca ușor să-mi fie drumul,
Cel ce astăzi este greu.