Neclintit rămâi pe stâncă
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Neclintit rămâi pe stâncă,
Zorile aproape sunt,
Va rămâne-n urmă noaptea,
Nu și cei ce astăzi plâng.
Fii mereu plin de iubire,
Soarele va răsări,
Vor apune-aceste vremuri,
Nu ți le vei aminti.
Va rămâne și durerea,
Astăzi ce o rabzi cu greu,
Căci în ceruri nu-i durere,
Este numai Dumnezeu.
Cel rău loc în el nu are,
Este-a sfinților ce-acum,
Rabdă în tăceri prigoana,
Își duc crucea ei pe drum.
Neclintit fii în credință,
Ca să poți înainta,
Prin credință azi aleargă,
Catre-Mpărăția Sa.
Ea îți poate-aduce ție,
Alinare în necaz,
Tot prin ea-ți va șterge Domnul,
Lacrima de pe obraz.
Ea îți poate fi tărie,
În mâinile de vânt,
Care vor să te doboare,
Când tu zbori... jos la pământ.
Ea-ți dă aripi, îți dă vise,
Spre-mplinirea lor să zbori,
Căci credința e valoarea,
Dintre marile valori.
Neclintit fii și-n nădejde,
Vie să o ai mereu,
Căci acei ce au nădejde,
Vii sunt ei în Dumnezeu.
Vor putea răzbate drumul,
Ei mereu nădăjduind,
Și doar plini de-acea nădejde,
Domnului mereu cântând.
Fii și tu de ea plin astăzi,
Și-o speranță să mai ai,
Și cu ele jos la cruce,
Așteptând umil să stai.
Clipa revenirii Sale,
Negreșit o vei vedea,
Dacă și în ascultare,
Va fi așteptarea ta.
Iar dacă în toate-acestea,
Domnului îi vei sluji,
Împlinind a Sa poruncă,
El la cer te va răpi.
Vei vedea Împărăția,
Ce și azi o moștenești,
Doar dacă pe drumul crucii,
Către Domnul tu privești.
Și privind mereu spre ceruri,
Tu neprihănit să fii,
În a ta neprihănire,
Să ai dragostea dintâi,
Să ai flacăra iubirii,
Tu aprinsă-n piept mereu,
Să fii foc... nu un tăciune,
Să te vadă Dumnezeu,
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/234275/neclintit-ramai-pe-stanca