Neclintit rămâi pe stâncă,
Zorile aproape sunt,
Va rămâne-n urmă noaptea,
Nu și cei ce astăzi plâng.

Fii mereu plin de iubire,
Soarele va răsări,
Vor apune-aceste vremuri,
Nu ți le vei aminti.

Va rămâne și durerea,
Astăzi ce o rabzi cu greu,
Căci în ceruri nu-i durere,
Este numai Dumnezeu.

Cel rău loc în el nu are,
Este-a sfinților ce-acum,
Rabdă în tăceri prigoana,
Își duc crucea ei pe drum.

Neclintit fii în credință,
Ca să poți înainta,
Prin credință azi aleargă,
Catre-Mpărăția Sa.

Ea îți poate-aduce ție,
Alinare în necaz,
Tot prin ea-ți va șterge Domnul,
Lacrima de pe obraz.

Ea îți poate fi tărie,
În mâinile de vânt,
Care vor să te doboare,
Când tu zbori... jos la pământ.

Ea-ți dă aripi, îți dă vise,
Spre-mplinirea lor să zbori,
Căci credința e valoarea,
Dintre marile valori.

Neclintit fii și-n nădejde,
Vie să o ai mereu,
Căci acei ce au nădejde,
Vii sunt ei în Dumnezeu.

Vor putea răzbate drumul,
Ei mereu nădăjduind,
Și doar plini de-acea nădejde,
Domnului mereu cântând.

Fii și tu de ea plin astăzi,
Și-o speranță să mai ai,
Și cu ele jos la cruce,
Așteptând umil să stai.

Clipa revenirii Sale,
Negreșit o vei vedea,
Dacă și în ascultare,
Va fi așteptarea ta.

Iar dacă în toate-acestea,
Domnului îi vei sluji,
Împlinind a Sa poruncă,
El la cer te va răpi.

Vei vedea Împărăția,
Ce și azi o moștenești,
Doar dacă pe drumul crucii,
Către Domnul tu privești.

Și privind mereu spre ceruri,
Tu neprihănit să fii,
În a ta neprihănire,
Să ai dragostea dintâi,

Să ai flacăra iubirii,
Tu aprinsă-n piept mereu,
Să fii foc... nu un tăciune,
Să te vadă Dumnezeu,