La ușa inimii odată,
Eu o bataie-am auzit,
Dar lacrimile vieții mele,
Tot îmi spuneau să nu deschid.

O deznadejde-atât de mare,
Ea inima îmi închidea,
Și Celui ce bătea la ușă,
Să nu-i deschid tot îmi spunea.

La ușa inimii... cu milă,
Se auzea neâncetat,
Cum bate căci vroia să intre,
Dar ca să intre n-am lăsat.

Căci inima-mi plină de rane,
Ea se zbatea atât de greu,
Nu mai vroiam să între nimeni,
Și ușă o-nchideam mereu.

La usa ei... cu o răbdare,
A așteptat Cel ce bătea,
A îmbracat-o cu iubire,
Cu-a Lui fiori o încălzea.

Și iar bătea ca să-i deschidă,
Pâna-ntr-o zi când am deschis,
Acel care cu-a Lui bătaie,
El a mea inim-a convins.

Pe ușa care am deschis-o,
Intra Acel care bătea,
Cu El lumina... pacea sfântă,
Și dragoste El aducea.

Cu El intrase vindecarea,
Ce inima mi-a vindecat,
Cu El intrase mântuirea,
Tot El iertare ei ia dat.

A mai adus și fericirea,
Și bucurii El mi-a adus,
El inima-mi umpluse toată,
Căci El era Domnul Isus.

La ușa ei bătea Acela,
Ce azi îi este Dumnezeu,
El ia dat viață și suflare,
Și ea... îl va iubi mereu.