Din rândurile printre care drumul vieții m-a purtat, am învățat că oamenii nu au timp. Nu au timp ca să aibă timp, nu au timp să se înțeleagă, nu au timp nici să asculte, nu au timp să iubească, nici să ofere, nici să ceară, nici să dea. Este o goană în golul etern, o scară spre punctul de deasupra prăpastiei... pe care nimeni nu te întreabă dacă ai timp să cazi.
Inimi multe formează astăzi zidul chinezesc dintre lumile reale. Pași care pășesc pe o transparență neștiind ce este dincolo, minți revoltate de motive neștiute, un haos care a transformat lumea în stilul ei.
Printre aceleași rânduri am învățat că oamenii nu se cunosc pe ei însuși. S-au șablonizat după păreri, reguli, idolatrizm. Oameni care au întins mâinile să fie încătușați în personalitățile altora.
Dar tot printre aceleași rânduri am întâlnit ce nu am văzut, acel ceva nevăzut poate schimba ce nu poate schimba ce este văzut. Este puterea care te poate face să ai timp, te poate face să iubești, te poate face să vezi, și cel mai minunat lucru... te poate face să te cunoști. Este puterea divină despre care oamenii nu au timp să o cunoască.
Atunci când ea te descoperă, persoana ta îți devine interesantă.
Aș sfătui fiecare grăbit al acestei lumi, să se oprească o clipă și să cunoască ce nu se vede... este cel mai minunat lucru care îl poate cineva întâlni... nevăzutul existent.
Gatapuc Uliana (sr. Diana)