Alergăm astăzi pe-o cale,
Spunem că-i spre Dumnezeu,
Că suntem pe urma care,
A lăsat-o... tu și eu.

Că slujim doar Lui... în toate,
Că-L iubim înflăcărat,
Dar cu gândul ce-i în lumea,
Scufundată în păcat.

La amvoane azi slujește,
Cine vrea pe-o treaptă sus,
Și femeia chiar vestește,
Azi cuvântul lui Isus.

Nu oricum... ci aranjată,
Să arate ea frumos,
Când împodobită toată,
Ne vorbește de Hristos.

Prorocesc cu banderole,
Ne spun să nu judecăm,
Cu acele transparente,
Fuste vor să le-ascultăm.

Cu inele lucitoare,
Gălăgie fac mereu,
Dar ne spun că au mesajul,
Sigur de la Dumnezeu.

Cu pantofi ce lasă urme,
Ascuțite-n urma lor,
Cântă azi în adunare,
Domnului toate în cor.

Mersul lor e mai agale,
Căci cu greu pot a păși,
Fusta au la strâmtorare,
Nu vor mersul a-și greși.

Frații parcă îi îmbracă,
Cineva... căci n-ar putea,
Singuri ei a lor cămașă,
Strâmtă a o îmbrăca.

Parul au fixat cu spumă,
Stau pe bancă nemișcați,
Pe pantofi au o oglindă,
Pantalonii sunt mulați.

Și învârt o cheie-n mână,
Tot privind în jurul lor,
Ca să vadă-n adunare,
Dacă au admirator.

C-un miros de dinafară,
Spun ca la-nchinare stau,
Ba mai mult... iau cina frații,
La amvon îndemnuri dau.

Oare Domnul ce gândește,
Când privește-acest pământ,
Când privește și la tine,
Când privește l-al meu gând.

Oare cât de mare-i este,
Azi durerea pentru noi,
Când nu vede robi... El vede,
Adunări doar de eroi.

O... ce mare-i bunătate,
Ce-o mai are Dumnezeu,
Ne dă timp de pocăință,
Să ne pregătim mereu.

Ne dă vreme ca pe cale,
Pasul să îl îndreptăm,
Să lăsăm în urmă lumea,
Și pe El să îl urmăm.