Tulburat este pământul căci o vreme a venit,
Cu a ei grea frământare, fără pace a sosit,
Vrea să ducă-n rătăcire, omenirea ce cândva,
Ea a fost răscuparată, Domnul sânge când vărsa.

A venit cu-nvățătura, care-i după placul ei,
Și în ea aruncă ape, tulburi gura celor răi,
Este vremea cea din urmă, ce-i flamând-ar înghiți,
Sufletele ce aleargă, pe Isus a-l întâlni.

A adus modernizare, și în case de-adunări,
Stăm în ele la răcoare, soarele când arde-n zări,
Mese-ntinse, veselie, dar sunt toate fără har,
Căci e vremea care pune, între noi și cer hotar.

A adus și dezbinare, căci se ceartă azi mereu,
Pentru locul cel din frunte, fiii cei de Dumnezeu,
Las-amvonul moștenire, cât de trist și dureros,
Că din casa de-nchinare, Domnu-afară este scos.

Însă vremea este scurtă, despre asta este scris,
Maranata... Domnul vine, este-aproape... ne-a promis,
Că pe cel plin de răbdare, îl va ridica la cer,
Ceilalți vor fi duși în locul, unde-ajung acei ce pier.

Cei supuși și-n ascultare, vremea grea vor birui,
Cei ce-s plini de răzvrătire, negreșit ei vor pieri,
Căci în cer nu-și are locul, lăcomia ce acum,
Îi întoarce pe atâțea de pe-al mântuirii drum.

Ea e vremea-n care astăzi, se alege bobul greu,
Cel ușor va fi o pradă, căci e rodul celui rău,
Să rămânem în picioare, orice astăzi ar veni,
Să ne ducă în grânare, totul când se va sfârși.