Ooo... ce har nespus de mare, și nespus de minunat,
Ca să fim moștenitorii, veșnicului viu Regat,
Ca să fim aceia care, pe acele aurii,
Străzi... păși-vom doar cu Domnul, ce domnește-n veșnicii.

Este harul ce ne poartă, doar biruitori mereu,
Pe o urmă ce-a lăsat-o, pentru noi un Dumnezeu,
Care peste tot și toate, stăpânește ne-ncetat,
Marele Preot din ceruri, care-i doar adevărat.

Minunat și viu e harul, ce-l avem noi zi de zi,
De-a purta regescul nume, dat de Cel ce va veni,
Harul de-a avea nădejde, și de a ne-ncredința,
Pasul dar și viața noastră, astăzi doar în mâna Sa.

Harul de-a avea speranța, că aici se va sfârși,
Că îl vom vedea pe Domnul, și nu vom mai suferi,
Că nici lacrimile-amare, noi nu le vom mai avea,
Căci în cer amărăciunea, nu-i... doar miere este-n ea.

Ooo... ce har nespus de mare, este să ne-mpărtășim,
Să putem la închinare, liberi încă să venim,
Să putem striga la Domnul, fără ca să fim opriți,
Cum au fost strămoșii noștri, de păgâni ei prigoniți.

Să strigăm cu glas spre ceruri, când sunt luptele în toi,
Este-un har să se coboare, Duhul sfânt azi printre noi,
Este-un har a Sa prezență, să coboare-n rugăciuni,
Pentru cei ce se mai roagă, să mai facă azi minuni.

Este minunat ca Domnul, să mai lase astăzi har,
Și să dea El la o parte, dintre noi orice hotar,
Bucuria mântuirii, s-o mai lase-i minunat,
Tot prin har căci harul este, viu dar și adevărat.