Nimeni nu este scutit de ispită. Cu ea se confruntă cei tineri, copiii și chiar bătrânii. Deși era Fiu de Dumnezeu - „... a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat”. (Evrei 4/15b)
Deși locuința Sa este în ceruri și nu are contact direct cu sursa ispitei, aflăm în mod surprinzător că însuși Dumnezeu are de-a face cu ispita: „... ei ispitesc pe Dumnezeu și scapă.” (Mal. 3/15)
Dar ce este ispita?
Este ademenirea ce te determină să cazi:
a) într-o cursă (capcană) în lipsă de veghere: „venindu-și în fire să se desprindă din cursa diavolului în care au fost prinși ca să-i facă voia.” (2Tim. 26) Dar pentru desprindere este nevoie de voință.
b) într-un laț: „sufletul ne-a scăpat ca pasărea din lațul păsărarului. Lațul s-a rupt și noi am scăpat.” Dar pentru a se rupe lațul e nevoie de zbatere.
c) într-o groapă (uneori cu "mocirlă"): „El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa peirii din fundul mocirlei... ” (Ps. 40/1,2) Nu-i suficient să ai voință de a ieși. Situația este atât de critică încât este necesară intervenția lui Dumnezeu. Chiar dacă vei fi scos; - din mocirlă nu vei ieși niciodată curat. Cinstea și vrednicia vor fi grav afectate. La întoarcere de la „porci” fiul risipitor a conștientizat și recunoscut: „Nu mai sunt vrednic... ” Mi-am pierdut vrednicia. Este surprinzător să citesc că cel căzut în groapă era împăratul David. Dar cum o fi ajuns el în fundul mocirlei? „Oaia” refuză totdeauna să intre în mocirlă. În schimb ni se spune că „scroafa” se tăvălește - se complace (persistă) 2Petru 2/22. Dar în cazul de față avem a face cu un om care strigă din groapa cu mocirlă după ajutor. Înseamnă că „groapa” era mascată. O fi căzut în ea accidental... (?) Nu știu.
De unde vine ispita?
„Ispititorul (diavolul) s-a apropiat de El și i-a zis: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu poruncește... ” (Matei 4/3) Diavolul este ispititorul și nici într-un caz Dumnezeu. (Iacov 1/13) Este ușor de observat că pentru a-și atinge scopul în ispitire, diavolul folosește multă „diplomație” sau mai corect spus: viclenie. Modul de exprimare este subtil: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu... ” Nu știa el că Isus era Fiul lui Dumnezeu? Cu siguranță că da. Doar el a mărturisit la Gadara acest adevăr. În cazul de față nu-L mai recunoaște și-i cere să aducă dovezi practice înaintea lui ( magie) „Dacă ești” - demonstrează...
Urmărind cu atenție modul cum a fost ispitită femeia în grădina „Edenului” pe bună dreptate s-a spus că șarpele era cel mai șiret dintre toate viețuitoarele din grădină. El se adresează femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat... ”: Adică, nu cumva te-a înșelat cineva spunându-ți „să nu mănânci”? Discuția continuă pe alte considerente: „Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu... ” (Gen. 3/5) Era nevoie de o provocare mai mare ca aceasta? Curiozitate stârnită ce te consumă continu. „Să fiu ca Dumnezeu”? Ce vis frumos! E posibil să nu fi știut femeia că ea era deja „ca Dumnezeu”? (Gen. 5/1,2)
Dacă sursa ispitei ar fi doar diavolul, situația creștinului în lupta cu ispita ar fi mai ușoară. Pericolul constă în faptul că „ispititorul” cel mai de temut este chiar lăuntrul nostru. Versul cântecului avertizează: „/Nu de rău te teme/ Nici de unde vine/ Teme-te de firea /Ce-i ascunsă-n tine. „... fiecare este ispitit de pofta lui însuși și momit.” (Iacov 1/14)
Noe a fost un propovăduitor a neprihănirii. Toți din jurul lui mâncau, beau, chefuiau - Noe rămânea „un om fără pată între cei din vremea lui” (Gen. 6:9) Este foarte greu să rămâi pe „verticală” înconjurat de atât de multă ispită. De regulă, peștii morți sunt duși de curentul apei. Noe, lupta de unul singur împotriva curentului apei. Au venit apele potopului și i-a înecat pe toți, însă microbul beției n-a fost exterminat - el lipindu-se de corabia lui Noe. Când a ieșit Noe din corabie s-a lipit de el. Când nu mai era nici o sursă de ispită, incredibil - cade Noe. Și aceasta pentru că viața sa după potop a luat un nou început... Un „început” ce a favorizat ispita: „Noe a început să fie lucrător de pământ și a sădit o vie. A băut vin, s-a îmbătat și s-a dezgolit în mijlocul cortului său.” ( Gen. 9/20,21) Și lucrurile nu s-au oprit aici... (v25)
Apostolul Pavel constată că firea pământească este atât de înverșunată încât este determinat să facă lucruri ce n-ar fi trebuit să le facă, și se justifică: „Și dacă fac, ce n-ar trebui să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine”. (Rom. 7/20)
Tocmai de aceea Petru recomandă: „Preaiubiților vă sfătuiesc ca niște străini și călători să vă feriți de poftele firii pământești care se războiesc cu sufletul.” Mulți luptători destoinici au fost luați prinși de război sau au căzut pe frontul de luptă. Un alt vers de cântare spune un adevăr :/ Căzuta în luptă și oameni viteji/ Răpuși de ispite când nu erau treji/
De unde a venit ispita la împăratul David? Dar la Acan? Dar la Samson? „ia-mi-o căci îmi place”. Parțial, și la ispitirea femeii în grădina Edenului” firea pământească a avut contribuție, deoarece „... Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat, și plăcut la privit... ” Înțeleg de aici că ochii sunt „ferestre” deschise spre strălucirea trecătoare a acestei lumi. Ei determină inima ce-i rea și înșelătoare să poftească ce Dumnezeu a zis să nu poftești: „casa, nevasta... și nici un lucru care este a aproapelui tău” Și nu putem să nu spunem că „... cei ce vor să se îmbogățească, cad în ispite și în pofte nesăbuite ce cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare.”
Dumnezeu nu acceptă nici o scuză pentru cel căzut în ispită, deoarece El a promis că „nu va îngădui nici o ispită care să nu fie potrivit cu puterile noastre.” Mai mult decât atât „ ... El a pregătit și mijlocul de a ieși din ea ca s-o putem răbda.” (1Cor. 10/13)
Deci ce este necesar pentru a birui ispita? În primul rând: răbdare. „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a ieșit biruitor va primi cununa vieții ce a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.” (Iacov 1/12) Răbdare înseamnă să taci atunci când ai fi în drept să spui ceva. Răbdare înseamnă să renunți la dreptul tău când alții vor să ți-l ia. Răbdare înseamnă „să răbdăm slăbiciunile celor slabi și să nu ne plăcem nouă înșine”. (Rom 15/1)
Da - „prin răbdarea voastră vă veți mântui sufletele”. Răbdarea aduce biruință (Rom. 5/4)
Apoi pentru a birui ispita este nevoie de rugăciune. Isus a avertizat chiar și pe ucenicii Săi: „Rugați-vă ca să nu cădeți când vine ispita!” Ea vine negreșit, dar tu roagă-L pe Cel ce a spus că-i „Dumnezeul răbdării” să-ți dea și ție răbdare să poți răbda. Nu te bizui pe puterea ta și nici pe destoinicia ta. Deja am spus: căzuta în luptă oameni viteji, răpuși de ispite când nu erau treji. Isus l-a atenționat special pe ucenicul Petru de intenția Satanei de a-i cerne pe ucenici. Domnul s-a rugat pentru el- să nu se piardă credința lui. A preferat rugăciunea în locul sfaturilor și a indicațiilor. Petru a subestimat cernerea și ca un viteaz a promis: „cu Tine voi merge până la moarte” Cernerea a venit, ucenicii s-au împrăștiat, cel mai rău a ieșit Petru din ea...
Tot pentru a birui ispita este nevoie numaidecât să fii înarmat cu sabia Duhului care este Cuvântul lui Dumnezeu. În ispitirea din pustie Isus a folosit permanent sabia: „Este scris, Este scris”. Suntem îndemnați să luăm toată armătura lui Dumnezeu, ca să ne putem împotrivi în ziua cea rea și să rămânem în picioare, după ce vom fi biruit torul: „Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu ca să puteți ținea piept împotriva uneltirilor diavolului.” (Efeseni 6:11)
Da, ispita poate fi o uneltire demonică. Dar e posibil să fie și o uneltire a firii pământeșt. Ce este de făcut? „Mă port aspru cu trupul meu ca nu cumva după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” Așa că „că păcatul (firea pământească) să nu mai domnească (stăpânească) în trupul vostru muritor și să nu mai ascultați de poftele lui.” (Rom. 6/12)
Avertismentul rămâne valabil pentru orice creștin: „Astfel dar cine stă în picioare să ia seama să nu cadă” - în ispită. (1Cor. 10/12
Ești în picioare?
„Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos.” (1Cor. 15/57)
Fiți binecuvântați!