Mai scoate lucrători
Autor: Ovidiu Liteanu
Album: Trenul Vietii
Categorie: Slujire
Mai scoate lucrători

Mai scoate, Doamne ca Ilie
Prin Duhul să se roage cu tărie.
Prorocii mincinoși, să tremure, să vadă
Că numai Tu aprinzi jertfa să ardă.
Toți idolii din lemn, argint și aur, piară
Că numai Tu ești Dumnezeu în țară.

Aprinde-mi, Doamne, inima
Să ardă în lucrarea Ta.
Că secerișul Tău e-așa de mare
Mai scoate lucrători pentru ogoare.

Mai scoate, Doamne ca Iosua
Înflăcărați să lupte toată ziua.
Să lupte ne-ncetat chiar și în miez de noapte,
Să cadă porți și ziduri blestemate.
Vrășmașii Tăi și-ai noștrii să fugă în pustie
Și printre noi nicicând să nu mai fie.

Mai scoate oameni ca și Daniel
Ferestre să deschidă către cer.
Când mulți nu s-or ruga cuprinși de mare spaimă
Aceștia să se roage fără teamă.
Să nu se înspăimânte de leii ce-s în groapă
Că și de-acolo, mâna Ta, îi scapă.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/234588/mai-scoate-lucratori