Să vă fie de bine!
Autor: George Cornici
Album: Vers
Categorie: Diverse
Când o să vă predați
O să vă fie de bine
C-atunci veți fi schimbați
Și-n sfântu-alai ca frați
Cerul vă va menține.
De bine-o să vă fie
Cum nicicând n-ați gustat
Nespusă bucurie
Va fi în visterie
Va-nverzi ce-i uscat.
Acele stări din fire
Care vă dau coșmar
S-or stinge; și-n simțire
Va fi doar fericire
Și starea cea de har.
Ați aspirat la viață
De pace și-mpliniri
Dar azi Isus vă-nvață
Cucernica povață
A veșnicei Uniri.
Decizia luată
De-a fi-n Etern cu El
E binecuvântată
Și are o răsplată
Cu daruri fel de fel.
Dorința de predare
Chiar azi s-a împlinit
De-acum la încercare
Credința voastră tare
Va-nvinge negreșit.
George Cornici
20 Sept. 22
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/234844/sa-va-fie-de-bine