De ce ades mi-e dat pe cale
să-ndur dureri și fel de fel...
De ce-s lovit adesea oare?
Eu nu-nțeleg, dar știe El!

Când cunoscut-am Adevărul,
și vrut-am să spun despre El,
silit am fost să tac adesea...
De ce-i așa, o știe El!

Din pâinea mea am dat altora
făr' să mă tem că mă înșel.
Răsplata? M-au lovit cu pietre...
De ce-i așa, o știe El!

Când m-am luptat cu valul vieții
și când era s-ajung la țel,
mă văd cu barca răsturnată...
De ce-i așa, o știe El!

Când moartea lupta pe-ndelete
să rup-al dragostei inel,
rămân copii sărmani pe drumuri...
De ce-i așa, o știe El!

Greu apăsat privesc adesea
Calvarul, Crucea și pe Miel;
De ce sunt lacrimi fără vină,
eu nu-nțeleg, dar știe El!

Când mi-am trăit mereu viața
în curății de porumbel,
stropit am fost cu murdărie,
de ce-i așa... o știe El!

Eu nu-nțeleg, dar cred într-una
și cred cu patimă și zel!
Că multe din ce mi se-întâmplă
nu nu-nțeleg, dar știe El!

Și când ajunge-voi în ceruri,
cu Domnul, în al Său Castel,
m-oi întreba: Cum de-s acolo?
Răspuns la toate-mi va da El!