Trenul vieții
Autor: Tudor Oleniuc
Album: fara album
Categorie: Diverse
+1
   Am
1. Ca un tren ne pare viaţa,
Am                 E
Ne trezim în el mergând
Dm
Fără să ne dăm noi seama
E
Unde ne-am urcat şi când.
Am
Mulți copii voioși se urcă. .
                       E
Câți în drum n-am întâlnit? !
Dm
Iar câte-un bătrân coboară
E                  
Singur, trist și istovit.

Am             F                
R: Mai lasă, Doamne-n al vieții tren
         C
Cerescul har,
                Dm
Mai las' o cercetare
G               C
Să știm cine suntem!
         F
Iar dacă drumul vieții e-n jos
        C
Si fără rost,
                  E
Tu îndreaptă-ne cărarea
              Am
Și pașii cu folos!

2. Fericirile sunt halte,
Unde stăm câte-un minut,
Până când să ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.
Iar durerile sunt staţii. .
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.

3. Vine-odată însă vremea
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?
Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună-n gara VEŞNICIEI:
Am trăit şi n-am ştiut.

4. Ca un tren ne pare viața,
Ne trezim în el mergând
Fără să ne dăm noi seama
Unde ne-am urcat și când.
Vine-odată însă vremea
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?

Text strofe: Traian Dorz
Text refren: Claudiu Simion
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/acorduri/234879/trenul-vietii