Când Paştile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri şi dus agale,
Copil mă regăsesc în satul meu
La casa bătrânească de pe vale;

Simt şi acum, pe prispă, dimineaţa,
Cernându-şi fluturaşii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingăşie faţa
Cireşii alintându-se în floare,

Şi-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi "ziua bună",
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotniţa bătrână;

Se anunţa o mare sărbătoare,
Iar martoră era şi Luna plină:
Va coborî din morţi, spre Înălţare
Isus, al lui Maria, cu lumină!

Că începea aşa o primeneală,
Miresmele de flori de liliac,
Şi lutul proaspăt, iz de văruială,
Se vânturau prin uşa din cerdac,

Ne uşuram şi trupul de povară
Şi sufletul cumva de-am suduit,
(Scăpam şi eu atuncea de ocară,
În ziua când mergeam la spovedit!)

Fiind copii, mâncam în Postul mare
Nu doar urzici, că ne rodea burtica,
Ne mai spurcam şi noi, deh, la mâncare,
Că popa nu ştia, zicea bunica,

Dar totul se făcea cu rânduială
Şi toate le-aşezau la locul lor,
Ştiau bătrânii bine, fără şcoală,
Cum să-L primim pe-al lumii Salvator...
~&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&~

În miez de noapte, satu-n aşteptare,
Biserica-ntr-o horă o strângea,
Lumini se arătau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paşte şi lumină,
Bunica ne dădea miel din cuptor,
Iar ouăle-aşteptau pe masa plină
Sfinţite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe luncă ne-ntâlneam
Gătit în straie noi, cum altul nu-i,
Căci noi copii-atunci, ne înnoiam
Când Se năştea şi la-nvierea Lui,

Şi câtă bucurie,’ntregul sat,
Ouă ciocnind cu mare şi cu mic,
"Cristos a înviat! Adevărat!"
Pe pajiştea cusută-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeaşi luncă mândră ca o ie,
Mi-a dat ca să le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Mărie... . .

Aş vrea să vin din nou în satul meu,
În zi de Paşti, în zi de sărbătoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare... . .

E Paşte iar şi Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mări, de al meu sat,
O lacrimă de dor mi se prelinge... . .

Simt o speranţă-n suflet cum izvoare
Din flacăra-I ce arde, tumultoasă,
La ziua şi sătucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasă.