Averea omenească
Autor: Emilia Dana Dinescu
Album: Poezie revizuită
Categorie: Trezire si veghere
Strigați în gura mare a voastră-avere
Și spuneți c-ați muncit-o cu sudoare
În piept cu pumnul tare vă mai bateți
Ca-n evidență mult să vă mai scoateți.
Cine-i ca voi pe lumea asta mare,
Cine-i mai cel și cine-i cel mai tare,
Doar voi sunteți cei merituoși în toate
Și din a voastră minte, nimeni asta nu vă scoate.
Sunteți ca și un zeu?
Voi n-aveți Dumnezeu!
Un gând aveți în minte tot mereu
Ca să păreți cinstiți în ochii lumii,
V-ați făurit în piepturi
Altarele minciunii.
Emilia Dinescu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/234918/averea-omeneasca