”Iubirea” până la capăt
Ioan 13:1~_."&~Isus, ca Cel care știa că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl și fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la ”capăt”. - - ”Iubirea”, cum ar fi putut face altceva decât să iubească? Isus nu avea și nu are iubire, El este ”iubirea”. El nu știe, nu poate și nu face decât ”iubire”. Capătul acestei ”iubirii” a fost partea extremă a perioadei lui Isus, în părtășie cu ucenicii Săi pe pământ. Iubirea Lui nemărginită a continuat culminând cu crucea, înviera, înălțarea și mijlocirea Lui pentru noi în cer, la Tatăl mereu și o veșnicie. Capătul? Nu are capăt ”iubirea” Lui! Să căutăm câteva dovezi de iubire pe care trebuie să ni le însușim, dacă vrem capătul vieții noastre veșnice, cu Isus Domnul nostru.
Ioan 3:16.”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” - - Da, când iubești ”dai” nu aștepți. El a dat totul, Unicul Lui Fiu, pentru mine și tine, niște ticăloși răi ai pământului, făcându-ne prin credință în această lucrare terminată a lui Isus la cruce, fiii Lui, neprihăniți prin sângele lui Isus, cetățeni ai cerului cu o identitate cerească, o veșnicie cu El.
Filipeni 2:7.”. . ci S-a desbrăcat de Sine, a luat chip de rob, făcându-se asemeni omenilor. 8. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte și încă moarte de cruce. 9. De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; 10. pentru ca în Numele Lui să se plece orice genunchi, a celor din cer, de pe pământ și de sub pământ.” - - Asta ”iubire” a fost până la capăt, este și va fi. Cum crezi că va fi ”capătul” vieții tale trăite în independență de Hristos, Cel dependent în totalitate de Tatăl, ascultător, smerit, împlinitor al voii Tatălui Său, iar tu nu ai habar de voia și împlinirea ei în viața ta? Romani 2:4-6.
Evrei 12:2.”Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-i era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” - - Capătul acesta extrem al ”iubirii” lui Isus pentru noi nu a fost ușor și plăcut. Nu a fost la un microfon sub aplauzele spectatorilor. Nuuu! Ci a fost chiar rușinos, oricine Îi vedea goliciunea trupului. Dar El a diprețuit asta suferind crucea până la capăt, din cauza ”bucuriei” care era ținta Lui, adică eu și cu tine. Ne privea peste secole și ne iubea necondiționat, făcându-se Căpetenia noastră și Desăvârșirea credinței noastre până la capăt. Vedeți, nu noi vom duce credința noastră la capăt, ci El o face prin noi. Doar așa vom putea fi biruitorii Săi, care vor duce și alți fiii la slavă.
Ioan 19:34.”. . ci unul din ostași I-a străpuns coasta cu o suliță; și îndată a ieșit din ea sânge și apă.” - - ”Iubirea până la capăt”, s-a arătat, se arată și se va arăta veșnic. Când ultima picătură de sânge s-a terminat, apa a dovedit, că lucrarea de răscumpărare a omului a fost dusă la capăt. Isus pe cruce a spus,”s-a sfârșit”. Putem prin credință să credem ce a spus Isus atunci? - ”Omule, tot păcatul tău L-am iertat, te-am făcut curat, cum Eu sunt. În schimbul păcatului tău, Eu ți-am dat neprihănirea Mea.” Poți să accepți? Poți să primești?
Iuda 24.”Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere și să vă facă să vă înfățișați fără prihană și plini de bucurie înaintea slavei Sale.” - - ”Iubirea până la capăt” este pentru fiii de Dumnezeu, născuți din sângele Lui, pe care EL spune că-i păzește de orice cădere și-i va înfățișa înaintea Tatălui, plini de bucurie, sănătoși și plini de Viața Lui Hristos în ei.
Mulțumesc Tăticule, pentru ”iubirea Ta pentru noi, până la capăt”. Te iubim și ne dăruim Ție cu tot ce suntem, duh, suflet și trup. Amin!