FII UN BARNABA...
Autor: George Cornici
Album: fara album
Categorie: Diverse
FII UN BARNABA...

"Iosif, numit de apostoli şi Barnaba,
adică în tâlmăcire, fiul mângâierii..."
(Faptele Apostolilor 4:36)
*****************************
Fii un Barnaba! Dă îmbărbătare!
Mulţi sunt abătuţi, mulţi sunt întristaţi
Spune vorbe dulci s-aibă alinare
Să poată munci cu râvnă-n lucrare
Să fie, mereu, spre Cer avântaţi.

Dă încurajare celor disperaţi
Cu un zâmbet cald, o faţă senină
Şi-or simţi că-s iar binecuvântaţi,
Că-s mai generoşi, mai interesaţi
Să fie sare, să fie lumină.

Dacă dai mustrare, dă-o cu blândeţe
(Pleacă-te la rugă şi apoi s-o dai!)
Altfel vei produce doar o grea tristeţe
Şi nu bucurie, optimism, fineţe
Nici entuziasm pentru Cer şi Rai.

Fii un om de bine, fii un iertător
Revarsă în jur dragostea-ţi curată
Să te-asemeni mult cu al tău Păstor
Să le faci la mulţi jugul mai uşor
C-asta-i munca bună şi adevărată.

Fii susţinător, fii Bararnaba, deci
Împarte la fraţi curaj şi vigoare
Cu cei dezolaţi mult timp să petreci
Să poată să meargă pe-acele poteci
Unde e speranţă, nu descurajare.

Dă apreciere celor ce lucrează
Cu avânt sporit în sfântul Ogor
Astfel vei avea conştiinţa trează,
Vei crea în jur o cerească oază
Insuflând în fraţi un cucernic dor.

Fii un fiu al păcii! Dă edificare,
Fii un optimist, fii creştin real!
Vei lucra atunci şi în Adunare
Şi oriunde-ai fi; cu multă răbdare
Vei face ce-ţi spune sfântul ideal.

Şi-i vedea, apoi, rezultate bune
Va creşte mult dragostea-ntre fraţi,
Va fi intre ei duh de rugăciune,
Vor respinge starea de deşertăciune,
Va renaşte zelul în cei răscumpăraţi.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/23495/fii-un-barnaba