Suntem vinovaţi de tăcere,
De rugi ce-am uitat să-nălţăm,
De prea mult huzur şi plăcere,
La care cu greu renunţăm.

Suntem vinovaţi de-o lumină
Ce moare încet, sub obroc,
Uleiul în vas se termină
Şi n-avem ce pune în loc.

Suntem vinovaţi de mândrie,
Emitem pretenţii de „zei”,
Dar, fără divina tărie,
În duhul rămânem pigmei.

Suntem vinovaţi şi de lene,
Că nu-şi mai dă nimeni silinţa,
Cu scuze abile, viclene
Mereu ne-adormim conştiinţa.

Suntem vinovaţi de-ncălcare
A celor mai sfinte precepte,
Acum preferăm răzbunarea,
Iertarea şi mila... s-aştepte!

Suntem vinovaţi de-mpietrire
Şi singuri pe noi ne-osândim,
Uitat-am de mult de smerire,
Cu false valori ne-amăgim.

Suntem vinovaţi de credinţa
Ce-i moartă în noi, în prea mulţi,
Apatici privim suferinţa
Atâtor flămânzi şi desculţi…

Suntem vinovaţi fiindcă somnul
În mreaja tihnirii ne-a prins,
Aproape la uşă-i chiar Domnul,
Iar focul în candelă-i stins...

Suntem vinovaţi, ştim prea bine,
E vremea căinței, o știm!
Prea mult harul nu va mai ţine,
O clipă să nu şovăim!