Copilul meu, din frageda-ți pruncie,
Când primii pași încrezător făceai,
Ți-am povestit despre credința vie,
De Creator și despre veșnicie,
De două căi ce duc la iad, sau rai.

Am semănat în mintea ta firavă
Sămânța vie-a sfântului Cuvânt
Și m-am rugat cu sârg, fără zăbavă,
Să cadă ploile de har din slavă,
Să-nmoaie-al inimii-mpietrit pământ.

Ți-am fost aproape-n ceasul șovăielii,
N-am contenit să stărui și să sper
C-avem un Dumnezeu al rânduielii,
Că smulge El neghina îndoielii
Și vei aduce roadă pentru Cer.

Te-am îndrumat cum am știut mai bine
Și ți-am croit cărarea dinadins,
Știind că și cel rău pe urmă-ți vine
Să te-amagească, pe cărări străine
N-am vrut să rătăcești în noapte prins...

Ajuns acum la-a drumului răscruce,
La-a Sa chemare astăzi dai răspuns,
Nu știi de-o fi vreun mâine, ori ce-aduce,
Te-ai hotărât să te oprești la cruce,
În moartea Lui să fii și tu ascuns.

Cât voi trăi, așa cum m-oi pricepe,
Voi mijloci, voi fi străjeru-n post
Să văd în duh ce mintea nu concepe,
Că lupta pentru tine-acum începe
Și de la tine se va cere-un cost!

Dar nu te teme, Domnul nu te lasă,
El ține ce-a promis, așa să crezi!
De vrei s-ajungi în țara glorioasă,
La nunta Mielului să stai la masă,
Oricât de greu e drumul, să-L urmezi!