Îndemnurile apostolului Pavel date slujitorilor bisericii la sfârșitul celei de-a treia călătorii misionare (Fapte 20:1-38)
Autor: Simion Ioanas
Album: fara album
Categorie: Diverse

Îndemnurile apostolului Pavel date slujitorilor bisericii la sfârșitul celei de-a treia călătorii misionare (Fapte 20:1-38)


INTRODUCERE
Ne aflăm în a treia călătorie misionară a apostolului Pavel, el continuă lucrarea de propovăduire a Evangheliei și învață Cuvântul, în Macedonia, Grecia și după împotrivirea iudeilor, prin Filipi își dă intâlnirea cu tovarășii de lucru la Troua, acolo unde în prima zi a săptămânii biserica era adunată să ia Cina și Pavel predică până după miezul nopții, un tânăr Eutih adoarme și cade de la al treilea etaj și moare. Apostolul Pavel îl i-a pe Eutih în brațe și are loc o înviere, după aceasta călătoria continuă la Asos, Mitilene, Chios, Samos, Troghilion și Milet, acolo unde cheamă prezbiterii din Efes și le dă câteva îndemnuri importante în cuvântarea de rămas bun, după care-și continuă drumul către Ierusalim.

PREZENTAREA ŞI INTERPRETARE LECȚIEI
1. Indiferent de cursele iudeilor, Apostolul Pavel și ceilalți lucrători își continuă lucrarea, iar ziua de duminică iau Cina și ascultă propovăduirea Evangheliei
Faptele Apostolilor 20:1. Când a încetat zarva, Pavel a chemat pe ucenici şi, după ce le-a dat sfaturi, şi-a luat ziua bună de la ei şi a plecat în Macedonia. 2. A străbătut ţinutul acesta şi a dat ucenicilor o mulţime de sfaturi. Apoi a venit în Grecia, 3. unde a rămas trei luni. Era gata să plece cu corabia în Siria, dar iudeii i-au întins curse. Atunci s-a hotărât să se întoarcă prin Macedonia. 4. Avea ca tovarăşi până în Asia pe: Sopater din Bereea, fiul lui Pir, Aristarh şi Secund din Tesalonic, Gaiu din Derbe, Timotei, precum şi Tihic şi Trofim, care erau din Asia. 5. Aceştia au luat-o înainte şi ne-au aşteptat la Troa. 6. Iar noi, după zilele praznicului Azimelor, am plecat cu corabia din Filipi şi, în cinci zile, am ajuns la ei în Troa, unde am stat şapte zile. 7. În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii.

Indiferent de circumstanțele negative și opoziția celor din jur, noi trebuie să continuăm să trăim pentru Domnul și să-L mărturisim, ziua dintâi a săptămânii rămânând una a părtășiei și propovăduirii Cuvântului.

2. Tânărul Eutih cade de la fereastră și moare, dar Dumnezeu prin apostolul Pavel îl învie și devine pricina unei mari mângâieri
Fapte 20:8. În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini. 9. Şi un tânăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut jos din catul al treilea şi a fost ridicat mort. 10. Dar Pavel s-a coborât, s-a repezit spre el, l-a luat în braţe şi a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el.” 11. După ce s-a suit iarăşi, a frânt pâinea, a cinat şi a mai vorbit multă vreme până la ziuă. Apoi a plecat. 12. Flăcăul a fost adus viu, şi lucrul acesta a fost pricina unei mari mângâieri. 13. Noi am venit înaintea lui Pavel la corabie şi am plecat cu corabia la Asos, unde ne învoiserăm să ne întâlnim din nou; pentru că el trebuia să facă drumul pe jos. 14. Când s-a întâlnit cu noi în Asos, l-am luat în corabie şi ne-am dus la Mitilene. 15. De aici am mers pe mare, şi a doua zi am ajuns în faţa insulei Chios. În ziua următoare, de-abia am atins Samos, ne-am oprit în Troghilion, şi a doua zi am venit la Milet. 16. Pavel se hotărâse să treacă pe lângă Efes, fără să se oprească aici, ca să nu piardă vremea în Asia; căci se grăbea ca, dacă-i va fi cu putinţă, să fie în Ierusalim de ziua Cincizecimii. 17. Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes şi a chemat pe prezbiterii bisericii.

Ca înțeles spiritual, adormirea este periculoasă și poate duce la moarte, însă Dumnezeu poate și-n astfel de momente să intervină și să aducă rezolvare.

3. Lucrarea lui Pavel e de-o magnitudine și de-o integritate care-i dă autoritate și-l prezintă ca un model de credință
Fapte 20:17. Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes şi a chemat pe prezbiterii bisericii. 18. Când au venit la el, le-a zis: „Ştiţi cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi în care am pus piciorul pe pământul Asiei. 19. Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi şi în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor. 20. Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case 21. şi să vestesc iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos. 22. Şi acum, iată că, împins de Duhul, mă duc la Ierusalim, fără să ştiu ce mi se va întâmpla acolo. 23. Numai Duhul Sfânt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. 24. Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu. 25. Şi acum, ştiu că nu-mi veţi mai vedea faţa, voi toţi aceia în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăţia lui Dumnezeu. 26. De aceea vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor. 27. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.
Pavel ca și lucrător este pildă în purtare, o pildă printr-o slujire plină de smerenie, lacrimi și încercări, a prezentat Evanghelia harului și planul lui Dumnezeu în totalitate și fără frică, nu cu jumătăți de măsură, o pildă în vestirea pocăinței și a credinței în Evanghelie, o pildă de integritate în fața prigoanei și a morții, fiind gata să-și sfârșească cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul.

4. Îndemnurile date de apostolul Pavel slujitorilor bisericii arată seriozitatea cu care Dumnezeu privește slujirea și importanța autorității date lor de Dumnezeu
Fapte 20:28. Luaţi seama, dar, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. 29. Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma; 30. şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. 31. De aceea vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi. 32. Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său care vă poate zidi sufleteşte şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi. 33. N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. 34. Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine. 35. În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuşi a zis: „Este mai ferice să dai decât să primeşti.” 36. După ce a vorbit astfel, a îngenuncheat şi s-a rugat împreună cu ei toţi. 37. Şi au izbucnit cu toţii în lacrimi, au căzut pe grumazul lui Pavel şi l-au sărutat. 38. Căci erau întristaţi mai ales de vorba pe care le-o spusese el, că nu-i vor mai vedea faţa. Şi l-au petrecut până la corabie.

Îndemnurile date de apostolul Pavel sunt atât de actuale și astăzi și ne îndeamnă la seriozitate și veghere:
– Duhul Sfânt ți-a dat o slujbă și-o chemare, care te cheamă la veghere personală și veghere asupra celor cărora le slujim
– Pentru cei cărora le slujim și care Dumnezeu i-a pus sub autoritatea noastră sau ca autoritate peste noi a murit Hristos câștigându-i prin Sângele vărsat
– Dumnezeu ne cheamă la o veghere deosebită împotriva lupilor răpitori, a falșilor creștini care prin erezii și viclenie vor pierderea noastră.
– Încredințarea fiecăruia din noi trebuie să fie în Dumnezeu, în purtarea lui de grijă, Cel care ne poate ține în Mâna Lui, ne poate zidi sufletește și ne poate da moștenirea veșnică
– Motoul vieții noastre trebuie să fie să urmărim Împărăția lui Dumnezeu, neprihănirea și nu câștigul material și profitul, dimpotrivă să căutăm ajutorul celor din jur.
– Rugăciunea și dragostea sinceră sunt atât de importante în lucrarea la care am fost chemați de Dumnezeu

APLICAREA LECȚIEI
Învățăm din lecția de astăzi de la apostolul Pavel cât de serioasă este viața de credință și integritatea care trebuie s-o avem, știind că am fost câștigați cu preț de Sânge, plătit pentru noi de Hristos Domnul, Cel care ne cheamă să iubim părtășia cu frații de credință și indiferent de circumstanțele din jur noi trebuie să continuăm să trăim pentru Domnul și să-L mărturisim, să veghem la viața noastră și a celor din jur, fiind pilde în purtare, în slujire, în vestirea pocăinței și a credinței în Evanghelie, o pildă de integritate în fața prigoanei și a morții, iar slujirea să fie făcută nu pentru profit, ci din dragoste, iubind rugăciunea, căutând binele celor din jur, mântuirea lor și respingând categoric lupii răpitori care prin erezie și șiretenie doresc pierzarea multora.

ÎNTREBĂRI
Cât de multă importanță dau părtășiei cu frații și care sunt cerințele lui Dumnezeu din lecția de azi privitor la acest subiect?
Modelul apostolului Pavel în slujire este impecabil, oare cum stau eu personal în viața de credință?
Care sunt îndemnurile apostolului Pavel pentru slujitorii din Efes și cum mă pot ajuta acestea în viața de credință?
Care trebuie să fie atitudinea noastră față de eretici și învățătorii falși în lumina îndemnurilor apostolului Pavel din lecția de astăzi?

Simion Ioanăș

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/235309/indemnurile-apostolului-pavel-date-slujitorilor-bisericii-la-sfarsitul-celei-de-a-treia