Omul și scopul existenței lui (Gen 2:7-8)
Autor: Simion Ioanas
Album: fara album
Categorie: Diverse

Omul și scopul existenței lui (Gen 2:7-8)

Gen 2:7-8 Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.

1. Crearea omului
a) Caracteristicile creației omului
– a fost plănuită de Dumnezeu
Gen 1:26 Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”
– a fost directă, specială și imediată
Gen 1:27 Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.
Gen 2:7 Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.
– a fost creat cu scop clar: pentru a avea părtășie cu Dumnezeu și să fie rodnic, să se înmulțească, să umple pământul.
Gen 3:8-9 Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?”
Gen 1:28 Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”

b) Modelul creației
Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea Sa.
– omul are personalitate, prezintă intelect, sentiment, voință și o natură morală, având capacitatea de-a deosebi binele de rău.
– omul este format din trup, suflet si duh, dupa modelul trinitar al lui Dumnezeu.

2. Natura omului

Exista două teorii cu privire la natura omului:
– Teoria dihotomistă spune ca omul este format din doua părți: trup si suflet (duh)
– Teoria trihotomistă spune ca omul este format din trei părți: trup, suflet si duh. Aceasta teorie susține că trupul este partea materială, iar sufletul și duhul constituie partea spirituală.
1 Tesaloniceni 5:23 Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos.
Evrei 4:12 Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.

Duhul omului

Duhul este partea veșnică a omului, primită de la Dumnezeu, parte capabilă să se închine lui Dumnezeu care este Duh.
Ioan 4:24 Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.
Facultățile duhului sunt:
– intuiția (cunoașterea), conștiința (cugetul), și capacitatea de-a avea părtășie cu Dumnezeu.
Atunci când omul a căzut, duhul său a pierdut părtășia cu Dumnezeu, aceasta părtășie poate fi refăcută doar prin nașterea din nou.

Sufletul omului
Sufletul omului este partea care face legătura între duh și trup și le poate influența pe amândouă.
Facultățile sufletului omului sunt:
– intelectul (mintea) care include gândurile, imaginația, înțelegerea, memoria și rațiunea.
– voința sau capacitatea de-a lua decizii
– sentimentul

Trupul omului
Este partea materială a omului făcută din țărână pământului, el aparține Domnului și de aceea trebuie păstrat curat și sfânt.
Geneza 2:7 Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viată, și omul s-a făcut astfel un suflet viu
– este casa pământească a omului
2 Corinteni 5:1 Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească acortului nostru trupesc, avem o clădire în cer, de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică.
– templul lui Dumnezeu
1 Corinteni 6:19-20 Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, peDumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.

3. Starea omului
a) Omul are un loc unic în creație
Omul este supus legilor care guvernează ființele create, totuși el este deasupra tuturor ființelor create.
Gen 1:26 Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”

b) Omul este păcătos
Se naște cu o natura înclinată spre păcat, moștenită de la căderea primilor oameni în păcat, Adam si Eva.
Psalmii 51:5 Iată că sunt născut în nelegiuire, și în păcat m-a zămislit mama mea.
Romani 3:23 Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.
Păcatul aduce omului răzvrătire, moarte spirituală și în final despărțire veșnică de Dumnezeu, moarte veșnică.
Romani 6:23 Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

c) Omul poate fi mântuit doar prin Isus Hristos, Unicul Mântuitor
Evrei 9:22 Și, după Lege, aproape totul este curățat cu sânge; și fără vărsare de sânge nu este iertare.
Evrei 13:12 De aceea și Isus, ca să sfințească norodul cu însuși sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.
Faptele Apostolilor 4:12 În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.”

Simion Ioanăș

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/235318/omul-si-scopul-existentei-lui-gen-27-8