Nu te teme, Eu nu te-am uitat!
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Mai există speranță
Categorie: Incurajare
M-apropii de tine, ființă plăpândă
Și-ți mângâi obrazul de lacrimi brăzdat,
Îți simt zbuciumarea! Cu vocea mea blândă,
Îți spun: Nu te teme, Eu nu te-am uitat!

Lovit ești de valuri, zdrobit ești de stâncă
Și simți că nu-i nimeni o mână să-ți dea,
Căzut ești de-o vreme în valea adâncă,
Nu vezi răsăritul, nu vezi nicio stea!

Chiar luna se-ascunde în norii de ceară,
Făcând înnoptarea mai lungă, mai grea,
Începe-așteptarea și visul să doară,
Te roagă! Din ceruri răspuns vei avea!

Cât preț pui pe suflet, pe-a ta mântuire?
Nu ști că ai viața primită în dar?
Pe Golgota, sus, M-am jertfit din iubire,
Ca tu, prin credință s-ai parte de Har!

Ca tu să trăiești, M-am dat pentru tine,
Păcatul ți-am luat ca să poți fii iertat,
Cât timp mai aștepți? Hai, vino la Mine,
Sunt Calea prin care tu poți fi salvat!

Lacrima-ți șterge, ridică-ți privirea,
Ia-Mă de mână atunci când ți-e greu,
Să nu uiți că-n toate, triumfă Iubirea,
E Dragostea sfântă, e chiar Dumnezeu!

30/09/2022, Barcelona- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/235425/nu-te-teme-eu-nu-te-am-uitat