~ Diverse concluzii versificate ~

Atât de multe lucruri am vãzut
În zilele deşertãciunii mele;
Le-am adunat, aşa cum am putut
Şi-am pus în versuri, multe dintre ele.

Mai bunã-i întristarea, decât râsul
Cãci, sufletului, ea-i aduce pace!
Îi duce gândul cãtre veşnicie
Şi inima, mai bunã ţi se face!

Dar, râsul celor fãrã minte, este
Ca spinii, ce în flãcãri se destramã!
Sunt prinşi şi sunt legaţi, fãrã de veste,
Şi-apoi aprinşi, fãr-a bãga de seamã.

Mai bun este sfârşitul unui lucru,
Decât, desigur, începutul lui!
Mai preţioşi sunt cei curaţi la suflet,
Decât cei de ruşine nesãtui.

Mai bine este sã asculţi mustrarea
Pãrinţilor, ce binele îţi vor,
Sã stai sub semnul binecuvântãrii
Şi sã urmezi, de tânãr, sfatul lor!

Nu-ţi lua numele de "neprihãnit"
Nici nu te arãta prea înţelept!
Dezamãgit se stinge la sfârşit
Cel ce purtase laurii pe piept.

Înţelepciunea-l face pe-nţelept
Mai tare decât forţele armate
Şi decât o duzinã de viteji,
Ce se gãsesc cu el într-o cetate.

Nu lua în seamã toate câte-auzi
Cã multe se vorbesc în dreptul tãu;
Sã nu descoperi, fãrã ca sã vrei,
Pe sluga ta, vorbindu-te de rãu.

Se ştie cã nu este niciun om
Care sã caute Faţa Ta cereascã,
Sã umble drept şi dupã adevãr
Şi, în vreun fel, sã nu pãcãtuiascã.

Am cercetat, cu gând ca sã pricep
Al lucrurilor rost şi mers, în lume;
Dar, m-am ales cu nedormite nopţi
Şi-o trudã, care nu se poate spune.

Şi iatã, totuşi, rostul cãutãrii,
Pe când o încercam eu, cu nesaţ:
Vãzui cã-i mai amarã decât moartea,
Femeia, ce-i o cursã şi un laţ!

Cãci ea, cu uşurinţã-l poate pierde
Pe omul care-i joacã jocul sãu:
Cât ai clipi, îl ia şi îl aruncã
În bezne, în talazuri şi în hãu.

Pãzit e, însã, cel ce se smereşte
Şi stã departe de privirea ei,
De cel viclean, ce-i prinde ca-ntr-un cleşte
Pe cei ce poartã mãşti de farisei!

Cãci omul fu fãcut fãrã prihanã
Dar glasul Celui Rãu, l-a pervertit!
Şi doar Hristos îi poate da iar viaţã,
Şi-a scrie-n Cartea Vieţii: MÂNTUIT!