Doresc aprig nemurirea
Autor: Florența Sărmășan
Album: La lumină m-ai adus
Categorie: Laudă și închinare
Doresc aprig nemurirea


Zi și noapte mă gândesc
Cum să fac, să fie bine
Cum să fac, să nu greșesc
Ochii îmi îndrept spre Tine

Cum să calc pe urma Ta
Să fiu bun și generos,
Să renunț la viața mea
Pentru Tine, bun Hristos

Meditez adânc la toate
Multe întrebări îmi pun
Drept să Te slujesc, se poate
În toate, să mă supun.

Încercări sunt, vin mulțime
Și tot stau și chibzuiesc
Cum să ies din tot cu bine
Numele Tău să-L cinstesc.

Vreau să fiu om bun și drept
Așa cum și Tu ai fost
Nepărtinitor, corect,
La toate să am un rost

Să se pună despre mine
Că pe drept sunt fiul Tău
Ajută-mă, să fac bine
Vreau să Te slujesc mereu.

Ești esența vieții mele
Doar pe Tine, Te iubesc
Căci în clipe triste, grele
Mă ajuți să biruiesc

Toate mi le-am însușit
Din Cuvântul Tău cel sfânt
Te-oi sluji pân la sfârșit
Cât voi fii pe acest pământ

Apoi, cerul mă așteaptă
Căci așa mi-a fost promis
Am parcurs calea cea dreaptă
Vreau eternul Paradis

Doresc aprig nemurirea
Viața sus, la tronul Tău
Lângă Tine-i fericirea
Scump și mare Dumnezeu!

Amin

Câmpia Turzii, 2 octombrie 2022
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/235539/doresc-aprig-nemurirea