Cuptorul binecuvântării
Autor: Samuel Bădescu
Album: Trăiește pentru Dumnezeu
Categorie: Multumire
Doamne, cuptorul este prea încins
Dar parcă în sfârșit îmi simt eul meu învins.
Simt că este încins tot mai tare,
Dar îngerii Tăi prin a lor cântare, îmi aduc duiasa alinare.
Pe zi ce trece parcă arde și mai tare
Dar mă bucur căci văd cum păcatul meu dispare.
De multe ori când simt căci nu mai am nădejde
Sfântul Tău Duh mă întărește.
Focul parcă tot mai tare se aprinde
Dar mă bucur căci iubirea Ta în brațe mă cuprinde.
Cărbunele binecuvântării arde cu putere
Dar Îți mulțumesc căci Mă înveți să suport totul în tăcere.
Prin cuptorul binecuvântării
M-ai făcut să-mi trec vrăjmașii prin dulceața iertării.
Și prin suferința grea Mi-ai pus în inimă
Să primesc cântarea Sfântă prin lacrimă.
Inima mea cântă azi cântarea
Cu cei aleși să biruiască încercarea,
Fiindcă cuptorul binecuvântării
M-a făcut să îmi doresc cu bucurie momentul cercetării.
La început nu mi-am dat seama de ce Ai ales așa!
Dar acum am înțeles căci mi-ai spălat cămașa
Fiindcă era murdară de ale mele fapte,
Chiar și de neînțeleptele-mi șoapte.
Eu Îți mulțumesc pentru cuptorul binecuvântării
Dar te rog ajută-i și pe alții să înțeleagă scopul încercării,
Și să iasă și ei din foc biruitori
Ca să fie ai Cerului moștenitori!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/235595/cuptorul-binecuvantarii