Bunătatea Ta, Isuse, mă îndeamnă ca să-Ți cânt
Să mă pocăiesc îndată de-orice faptă și cuvânt
Tot ce am, e de la Tine; tot ce sunt, e că Tu vrei
Tu ești Cel ce-mi întărești pe pământ toți pașii mei

Ce bogat sunt dimineața, când mă trezesc sănătos
Ce bogat, că peste-acestea, eu Te am pe Tin', Hristos!
Dimineața, la amiază, până seara-n asfințit
Tu îmi ieși mereu 'nainte cu belșug de har iubit!

Iartă-mă când cred adesea că ce-mi dai este firesc
Nu! Ce am e datorită harului dumnezeiesc
Aș putea să n-am picioare, aș putea să nu vorbesc...
Mă căiesc de ușurința de-a primi daru-Ți ceresc!

Aș putea să n-am atâtea și cu toate astea eu
Mă surprind plângând adesea că sunt trist și-mi este greu
Azi mă pocăiesc, Isuse, deșteptat de tot ce-mi dai,
Deșteptat de bunătatea ce pentru mine o ai!

Mă păzești și la plecare, ești atent și când sosesc
Ochii Tăi mă cercetează și când stau și când pășesc
Tu mă cauți cu privirea, mă auzi ca pe Agar
Când sunt jos, în valea morții, mă ridici pe Munte iar

Tu lucrezi mereu mai mult decât sper, decât gândesc
Bunătatea Ta mă-ndeamnă grabnic să mă pocăiesc!
Când privesc în vale pașii, văd mărețul plan al Tău
Gândul Tău înalt ca cerul, mult mai 'nalt decât al meu!

Cât e de departe cerul față de pământu-acest'
Tot așa e de departe gândul Tău de gândul nost'
Câtă dragoste, răbdare, ai să țeși destinul meu
Cât de răbdător, Isuse, ai fost Tu cu vasul meu

Când eram nemodelabil, când fugeam de fața Ta,
Nu m-ai lepădat, Isuse, ci m-ai scris în palma Ta
Cum să tac la așa milă, cum să nu mă pocăiesc?
Tot ce ești, mă-ndeamnă totul ca să vreau să Te iubesc!