Acum, când toamna bate ușor la poartă noastră,
Când frunzele de aur se-aștern peste poteci,
Când stelele sclipesc la orișice fereastră,
Un gând încă mai arde prin zarea nopții reci.

E-un gând ce-l port cu mine și n-aș putea să-l las
Pentru că-n el cuprinde mai mult ca necuprinsul...
N-are rostiri măiestre și uneori, nici glas,
Dar totuși, se revarsă peste întreg cuprinsul.

Se vede într-o lacrimă, se vede într-un dor,
Se vede în cuvântul venit din plai ceresc,
Se vede în suspine, în zâmbetul ușor,
Iar gându-acesta tainic se cheamă: "Mulțumesc!"

Când oamenii aleg să uite tot ce-i bine,
Să uite jertfa sfântă, să dea în schimb dispreț,
Acest gând minunat, vreau să-l îndrept spre Tine...
Mărgăritarul dulce de cel mai mare preț!