În municipiul Suceava există o clinică medicală numită „Bethesda”. N-am fost niciodată în ea și nici nu mi-aș dori. Aud însă mereu lucruri bune și mă bucur, având în vedere că personalul medical este format în mare parte din oameni ce slujesc și lui Dumnezeu. Este o clinică renumită în Moldova datorită echipei de profesioniști ce-și desfășoară activitatea în ea. Amabilitatea personalului medical te determină să mai uiți de necazuri...
Dar nu despre ea voiam să vorbesc, ci despre o altă „clinică”, numită „scăldătoarea Bethesda” Modul ei de funcționare este diferit și neînțeles de mintea omenească care „refuză” să proceseze felul în care erau tratați pacienții. Aici lucra o singură persoană de natură divină. „... un înger al Domnului se pogora din când în când și tulbura apa.” Nu avea nici o legătură cu pacienții, ci doar tulbura apa din scăldătoare. Dar de ce trebuia tulburată apa? În urma tulburării apa devenea murdară. Ce însemna aceasta?
Ar fi bine să descriu în primul rând scăldătoarea și care anume a fost rostul ei:
Era poziționată la una din porțile de la intrare în Templu, numită „Poarta oilor” Era singura poartă sfințită - deci era deosebită de celelalte porți. (Neemia 3/1) Poarta era destinată oilor aduse în Templu pentru jertfă. Înainte de a ajunge în Templu oile erau trecute printr-un bazin cu apă cât să producă curățirea picioarelor. (Când eram copil am avut ocazia să văd întâmplător cum „funcționa” un asemenea bazin, special conceput ce folosea la tratarea oilor suferinde de boli de picioare. Turmele de oi erau direcționate prin acest bazin ce conținea apă (aprox. 30cm.) în amestec cu tratament) Imaginați-vă acum că mii de oi au trecut prin acest bazin de la poarta Templului. Acum bazinul era abandonat, deoarece regulile nu mai erau respectate ca oile să fie trecute pe aici... Așa că scăldătoarea oilor a primit o altă întrebuințare - vindecarea celor bolnavi. Aceasta se realiza dacă dovedeai vigilență maximă urmărind îngerul ce tulbura apa din bazin. Trebuia să fii totdeauna primul. Doar primul era vindecat. Numai că în această „competiție” bolnavul nu se putea descurca singur, el având nevoie de ajutor. Depindea de vigilența altora ce urmăreau tulburarea apei. Aceasta însemna că apa limpezită era amestecată mereu și mereu cu mâlul decantat, devenind o apă murdară. Aș putea spune fără să greșesc că era o baie de nămol... Dar cum să te bagi într-o asemenea apă? Aveai nevoie de multă lepădare de sine. Doar în acest mod se realiza vindecarea. Cum să mă scald în Iordan și încă de șapte ori „eu” Naaman sirianul, general de armată - om tare și viteaz? Cine nu știa că Iordanul era o apă murdară datorită deșeurilor menajere aruncate în el. Naaman știa ape mai bune (curate). S-a mâniat și a refuzat... Era prea josnic pentru el. De ce Ioan boteza în Iordan, dacă Israelul avea ape mai bune? De ce a fost necesar ca orbul să-și spele ochii într-o știoalnă numită scăldătoarea „Siloamului”? Dar cum să ungi ochiul orbului cu tină, cânt ochiul este cel mai sensibil organ din trupul uman și necesită intervenție doar cu ostensile sterile? Doamne câte întrebări avem noi...
Da, Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, să le facă de rușine pe cele tari” - a constatat apostolul Pavel. Modul Său de lucru în multe cazuri este imposibil de înțeles de mintea noastră limitată. Aceasta se datorează faptului că felul Lui de gândire nu este identic cu a muritorului de rând. Dealtfel El Însuși a exprimat această diferență: „Cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus gândurile Mele de gândurile voastre.” (Isaia 55/9) Așa că întrebarea este bine-venită: „Cine a cunoscut gândul Domnului? O adâncul bogăției înțelepciunii și științei lui Dumnezeu. Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui.” (Rom. 11/33,34) În unele cazuri suntem determinați să credem că Dumnezeu gândește ca noi, iar deciziile noastre sunt numaidecât în acord cu voia Sa. Având în vedere că lucrările Lui sunt în unele situații împotriva naturii, aceasta trebuie să ne determine să credem că Dumnezeu nu este om. Tocmai de aceea El atenționează derapajul omenesc de subestimare: „Ai crezut că Eu sunt ca tine.” Este imposibil să mergi pe apă, dar El a făcut-o. Este imposibil să treci prin ușile încuiate, dar El a trecut. Da, modul Său de vindecare a celor bolnavi în unele împrejurări depășește limitele omenești de înțelegere. Scăldătoarea „Bethesda”este locul în care divinitatea nu poate fi înțeleasă de umanitate. Aici aflăm că în viață fiecare este pe cont propriu. Stând în „pridvor” auzim dezamăgirea unui bolnav de 38 de ani „care a mărturisit că n-avea pe nimeni.” Dar oare și aici era nevoie de relații sau de cunoștințe? E posibil să fii în mijlocul unei Comunități și totuși tu să fii singur, să n-ai pe nimeni? Aflăm că este posibil... Scăldătoarea vindeca orice boală ar fi avut cineva. Adică erau vindecați și leproșii și canceroșii? Da, dar cu condiția să fie respectate regulile: aruncarea în apă după ce era tulburată... Adică după ce pământul era activat și amestecat cu apa. Toate acestea ne reamintesc (dacă mai era necesar) că omul creația lui Dumnezeu, nu este decât țărână. Într-o zi Creatorul a luat un bulgăre de pământ, l-a stropit cu apă, l-a modelat aidoma unui copil ce lucrează plastilina. I-a dat forma unui om, i-a suflat duh de viață (energie) și țărâna a devenit un suflet (persoană) vie. Țărâna a devenit „om”. Psalmistul exclamă: „Mă bucur că sunt o făptură atât de minunată!” Ar fi putut Creatorul să-l facă pe om din material de preț, deoarece în țara Havila se găsea aur - consemnează cartea Geneza. De ce n-a fost făcut omul din aur dacă el a fost disponibil încă de la facerea lumii?
Există o altă întrebare care persistă: De ce ne îmbolnăvim?
Aud tot felul de explicații care încearcă să argumenteze: persoana bolnavă a păcătuit, Sfânta Cină a fost luată în chip nevrednic, boala este spre slava lui Dumnezeu, suferința este obligatorie pentru fiii lui Dumnezeu (?) etc. Însă ne scapă din vedere faptul că „materialul” (țărâna) din care am fost făcuți este principala cauză. Dacă am fi fost structurați dintr-un material mai rezistent situația ar fi fost cu totul alta. Imaginați-vă acum un bulgăre de pământ udat de ploi, suflat de vânt, lovit de gerul aspru a iernii, la un timp el se desface - descompunere de la sine fără intervenția nimănui. Aceasta se petrece sub ochii noștri și noi încercăm pe cât posibil să împiedecăm acest curs normal, dar nedorit. Acest adevăr l-a rostit și apostolul Pavel: „Știm în adevăr că dacă se desface casa cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mâini, ci este veșnică.” (2Cor. 5/1) Numai că această casă nu se desface la 80 de ani. Procesul de „desfacere” începe în unele cazuri chiar din tinerețe. Întâi apar „fisurile” care atenționează că ea nu este veșnică. Deși unii oameni cred că veșnice le vor fi casele (Ps. 49/11) Fisurile ce apar sunt dureri de picioare și de mâini. Constatăm că treptat începe să slăbească vederea și auzul. Nici organele interioare (ficat, stomac. rinichi, inimă) nu mai lucrează la parametri normali. Organismul nu mai produce suficienți anticorpi care să lupte împotriva bolilor. Încercăm prin intermediul medicamentelor să-l ajutăm să reziste. „Mașinăria” aceasta atât de complexă - omul, dă semne vizibile de uzură. Fără voința noastră, „țărîna” se întoarce în țărână. Este dovada că „omul se îndreaptă spre casa lui cea veșnică.” Ea nu a fost destinată să existe veșnic pe acest pământ. Ea a fost concepută să „funcționeze” în medie 70-80 de ani. (Ps. 90/10) „El a pus anumite hotare locuinței lor și a așezat anumite vremi... ” Este vorba de hotarul stabilit pentru o locuință temporară. „Dacă zilele omului sunt hotărâte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece... ”(Iov 14/5) Oricât te-ai strădui, hotarul nu poate fi mutat decât de Cel care l-a fixat.
La 39 de ani drept-credinciosul Ezechia a fost înștiințat că va muri. La rugămintea sa, viața i-a fost prelungită cu exact 15 ani. Matematic. La 54 de ani, Ezechia a plecat la cele veșnice. Tânăr. Viața este o scurtă perioadă de timp, dăruită omului să se bucure de ea și să o folosească într-un scop bun. Tocmai de aceia Eclesiastul atenționează: „Adu-ți aminte de Făcătorul tău în zilele tinereții tale, până nu... ” Atenționarea „până nu” este scrisă de 13 ori. Este un „hotar” care din momentul în care ai ajuns la el prea multe lucruri nu mai poți schimba... Pentru că nu mai ai resurse...
Ai nevoie de „vindecare”? Aruncă-te singur în ”Scăldătoare” Astăzi este șansa ta. Nu aștepta ziua când vei constata că nu mai ai pe nimeni. „Astăzi” cât se zice astăzi. Mâine e posibil să fie prea târziu...
Fiți binecuvântați!