Din adâncul cel de inimi, strigă către Tine-acum,
Dumnezeul vieții noastre, cei ce-adesea plâng pe drum,
Dintr-un mijloc greu de luptă, cer ei ajutorul Tău,
Să rostești cuvântul care, poate-opri și timpul greu.

Ei te strigă și așteaptă, prin al Duhului fiori,
Ca din cerurile-nalte, Doamne Tu ca să cobori,
Să fii scut în lupte grele, când dorește-ai nimici,
Răul care tot încearcă, pasu-n vale al opri.

Cheamă numele Tău mare, cer un strop de sânge sfânt,
Cer putere căci e-o vreme, mult prea grea azi pe pământ,
Doamne Dumnezeul slavei, Tu ridică-te acum,
De pe tronul îndurării, vino-n fața lor pe drum.

Netezește-le Tu calea, căci puterea-i doar a Ta,
Și ascultă guri ce strigă, doar Tu poți a le-adăpa,
Seci sunt Doamne de zaduful, și pustiul arzător,
Tu doar vino mai în grabă, și adu-le ajutor.

Un adânc deschis e astăzi, să înghită mult ar vrea,
Sufletele obosite ce doresc a alerga,
Către Tine chiar prin valuri, și prin văile pustii,
Rabdătoare-naintează, vor să vadă cum revii.

Vor să vadă răsăritul, vremii fără de sfârșit,
Ca să lase-n urmă greul, ce-i pe cale întâlnit,
Cei ce azi pe Tin' te strigă, și te-asteaptă ei mereu,
Să cobori cu îndurarea, ce-i la Tine Dumnezeu.