Ai nădejde-n orice vreme
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Ai nădejde-n orice vreme,
Singur tu în ea nu ești,
Chiar de-i grea sau e ușoară,
Înainte sa pășești.
Și sub norii plini de teamă,
Singur nu vei rămânea,
Scut îți este bunătatea,
Celui ce-i va alunga.
Nu aluneca pe cale,
Calcă doar pe urma Sa,
De pe ea nu cazi vre-o dată,
El putere îți va da.
Vei putea să calci pe toate,
Pietrele ce le-ntâlnești,
De-s tăioase... vindecare,
Vei primi din slăvi cerești.
Ai nădejde și așteaptă,
Ziua când îl vei vedea,
Nu te pierde-n deznădejde,
Căci ea te va scufunda.
Vei cunoaște și adâncul,
Cel ce e întunecos,
Căci în ceruri este locul,
Ce e veșnic luminos.
În vegherea să îți fie,
Pasul tău pe-acest pământ,
Ca să lași o urmă albă,
Pentru cei ce vin plângând.
Și în noapte fii lumină,
Pentru cei ce obosesc,
Pentru cei care pământul,
Obosiți îl tot privesc.
Ai nădejde și fii tare,
Și așteapt-un răsărit,
Cel al zorilor senine,
Fără capăt... asfințit.
Să treci plin doar de nădejde,
Și de munți dar și de văi,
Dar și fără de vre-o teamă,
Chiar de gura celor răi.
Și încrede-te în Domnul,
De nădejde să fii plin,
Crede-n clipele divine,
Ce îndată ele vin.
Crede că El este-Acela,
Ce îndată va veni,
Crede și mereu așteaptă,
Doar crezând vei birui.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/235848/ai-nadejde-n-orice-vreme