De ce oare este astăzi drumul vieții mai ușor,
Cel al pocăinței care, spunem că-i spre cer în zbor,
De ce este calea crucii, fără lacrimi... cu parfum,
Cel a lumii ce ne duce orbi pe-al morții rece drum.

De ce sunt atâtea drumuri, cine oare le-a deschis,
De ce este amăgire, căci nu sunt spre Paradis,
De ce visele ne-aleargă, doar în pofte și plăceri,
Unde este pocăința, ce-a cu lacrimi și dureri.

Unde este rugăciunea, cerul ce îl deschidea,
Unde este jertfa care, doar plăcută ea era,
De ce astăzi nu-i minunea, de ce-i doar gălăgios,
Drumul ce a fost odată, El călcat și de Hristos.

De ce oare e doar murmur, de ce este cu cârtiri,
Unde-s faptele ce-odată, le făceau acei martiri,
Care sfâșiați de fiare ei erau pentru Isus,
Însă n-au pierdut credința, au privit mereu în sus.

Astăzi este îndoială, clătinare în ogor,
Aripi frânte stau oprite, nu se pot' nălța în zbor,
Bâjbâind ne este drumul, căci e lumea doar în gând,
Vrem cu ea... vrem și cu Domnul, cu bagaje-n cer zburând.

Este multă oboseală, ochi pământul ce privesc,
De atâta vrăjmășie, frații azi se ocolesc,
Ne-mprietenim cu lumea, noi de ea suntem legați,
Nu de cei ce ne-a dat Domnul, nouă să ne fie frați.

Alergăm din zorii zilei, până în al ei apus,
Strângem roade ce nu-s bune, nu-s plăcute lui Isus,
De ce nu mai este astăzi cum odat pe drum era,
Lacrimi multe în cântare, dar și-n vremea ce e grea.


Unde este unitatea, dragostea azi s-a răcit,
Cei ce se uneau în rugă, astăzi ei s-au despărțit,
Suntem doar străini pe cale, fiecare pentru el,
Ne vedem chiar mari cu toții, și pe frate mititel.

Unde-i azi frățietatea, unde oare-a dispărut,
De ce nu mai e iubire, cum era la început,
Oooo... Isuse Domn al păcii, iartă-ne azi te rugăm,
Și învața-ne pe cale, pasul cum să îl urcăm.

Fă să fie ca-nainte, să trăim și noi mereu,
Ca cei ce-au murit în luptă, doar slujind și-n timp mai greu,
Tu învață-ne cum astăzi, să luptăm și noi ca ei,
Ca să fim în tot și-n toate, Doamne doar ca fiii Tăi.