Copiilor mei
Autor: Emilia Dana Dinescu
Album: Poezie nouă
Categorie: Copii
Copii mei nu îl cunosc pe Dumnezeu
Și cine-i vinovatul, decât eu
Căci am vorbit și am povestit des din Scriptură,
Dar am vorbit cu ei numai din gură.
A mele fapte goale le-au văzut
Și au imitat modelul ce au crezut,
Ei au văzut ce zic și cum trăiesc
Și astăzi, Doamne, tare mă căiesc.
Și acum, când ne-am decis să ne rugăm
Și-n cor toți frații ruga să înălțăm,
Te rog, Doamne, să-mi dai sfântă putere
Să schimb păcatul doar cu a ta vrere.
Te rog ajută-mă, o, Tată, să mă pocăiesc
Și sincer de ce-i rău să mă feresc,
Să fiu model; un lut al lui Hristos,
Să fac ce spun; și să trăiesc frumos.
Acum, în săptămâna cea de consacrare
Eu cad, Isuse, la piciorul crucii Tale,
Acum, în săptămâna consacrată rugăciunii,
Ajută-mă să spun adio urâciunii,
Îndreaptă Tu în mine tot ce-i rău,
Ajută-mă să-mi fac doar planul Tău
Căci, Doamne, vreau ca să fiu mântuită
De Tine nu vreau să fiu părăsită.
Ajută-mă, mă îndreaptă și nu mă lăsa,
Te rog, să folosești chiar nuielușa Ta
Vreau doar să luminez, să fiu un far
Și să-i îndrept pe toți spre al Tău dar,
Nu vreau nimic, doar veșnicia o doresc,
Ajută-mă acum, vreau să mă pocăiesc.
Pe toți cei dragi îi vreau alături doar de Tine
Te rog, Isuse bun, îndură-te de mine.
***
Vă rog acum pe voi, frați și surori
Ca pentru mine să strigați și voi,
Vă rog să cereți în a voastră rugăciune
Ca sincer să mă pocăiesc; să fac doar plecăciune,
Doar Fiului și Tatălui și Duhului cel Sfânt
Căci ei sunt tot ce avem pe acest pământ.
Emilia Dinescu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/235966/copiilor-mei