Un mânz

Zburdalnici, mânzul și  tatăl lui străbăteau câmpia. Și, deodată, ce-i vine mânzului? Ah, Tată, câte nu ți-aș spune... E așa frumos sub cerul liber! Mă uit în jur și cred că toate câte le-ai creat sunt pentru bucuria mea. Ai plantat copacii, ai dat curs izvoarelor, strălucire zilei și mister nopții, ai dat miros florilor și culoare fluturilor, cântec păsărelelor doar ca să ne desfătăm împreună.

 Inundat de recunoștință, cu ochii umezi de lacrimi, mânzul ridică capul spre tatăl său: mulțumesc pentru credința care am văzut-o la tine! Mi-ai dat puterea de a accepta schimbarea, de a urca pe cărări pietruite de munte, de a sări peste văi, de a mă îndrepta înspre bine. Nu mi-ai cerut să fac lucruri extraordinare, ci mi-ai arătat cum să fac lucrurile simple extraordinar de bine. M-ai ferit de perfecționismul lumii și m-ai îndrumat spre perfecționarea lăuntrică, acolo unde se va ivi desăvârșirea și sfințenia. Prin strădanie se poate îndumnezeii imposibilul, scria N. Steinhardt, iar tu mi-ai arătat cum se transformă sărăcia pământului în belșug, cum se îngrijesc trandafirii, dar, mai ales, cu se preface tristețea în duioșie și îngrijorarea în voioșie.

„Tot ceea ce vedem e umbra lucrurilor pe care nu le vedem”( Dr. Martin Luther King Jr.)... ascultam cu atâta înfiorare poveștile despre Îngerii care te-au îmbărbătat când ți-a mai fost greu.

Oh, tată, ți-aș aminti și eu ceva: câmpia nu se sfârșește, e necuprinsă, iar la orizont se unește cu cerul. Vom continua alergarea până ne vom uni cu Cerul! Azi nu putem sărbători, dar atunci sărbătoarea va fi eternă în cinstea Celui ce vine să stea cu noi la masă.

Tania Bretan

16.10. 2022

P. S.

Mulți ani biniecuvântați, tati!