Străin prin lume trec adesea

Străin prin lume trec adesea,
Prin încercări ce vin și vin,
Mă duce drumul suferinței,
Pe un adânc ce-i de suspin,
Dar teamă n-am cu mine-i Domnul,
Prin lumea care mult ar vrea,
Să mă răpună-n lupta care,
Nu e ușoară... este grea.

Trec peste munți și văi întinse,
De groază pline uneori,
Dar eu pășesc doar înainte,
Spre cerul plin ce-i de valori,
Cu mine-i dragostea cerească,
Care puteri îmi dă mereu,
Cu mine-i Cel ce-mi este-n viață,
El mie-n toate Dumnezeu.

Trec marea plină de necazuri,
Ce tulburare vrea să-mi dea,
Dar tulburarea nu m-atinge,
Căci Domnul este-n barca mea,
La mal pe mine mă conduce,
Nu lasă-n mare să mă-nec,
Chiar dacă valuri ea ridică,
Sub ele-ntruna mă aplec.

De cei ce stau ades pe margini,
Cu mâini întinse și lovesc,
Eu trec ușor... în mine-i Domnul,
Cu El eu pot doar să iubesc,
Și dragostea îmi dă putere,
Să urc pe dealul ce e greu,
Pe culme sus... m-așteaptă Domnul,
Acolo vreau s-ajung și eu.

Voi trece de aprinse vremuri,
De zilele din nopți târzii,
Căci așteptarea mi-e la cruce,
Din mâna Celui ce-i dintâi,
Voi trece eu chiar și de ele,
Căci veșnicia este sus,
O voi petrece împreună,
Cu Domnul meu, cu-al meu Isus.

Străin sunt astăzi eu prin lume,
Știut de-un singur Creator,
De toate El doar mă păzește,
Și se-ngrijește să nu mor,
Căușul palmei Lui îmi este,
Un adăpost în vreme rea,
Ca nimenea și niciodată,
Să nu îmi stea în fața mea.