Am obosit Părinte... Mi-e trupul istovit
De-atâtea valuri multe ce-n viaţă m-au lovit
Şi-mi pare grea povara în care ani s-au strâns
Şi cupa este plină de lacrime ce-am plâns...
În jurul meu simt teamă şi-altarele sunt stinse,
Nu-i cântec să se-nalţe nici rugăciuni aprinse
De parcă -ngrijorarea ne-a îmbrăcat în iarnă
Şi peste inimi gerul a început să cearnă...
Am obosit Părinte... Mi-e dor de frumuseţe
De oameni buni şi calzi ce ştiu să dea bineţe
Şi mult mi-e dor de dorul, de dragostea dintâi
Când m-aplecam în rugă şi Îţi şopteam; Rămâi!
Acum privesc în urmă... când oare am greşit?
Când am pierdut speranţa... ce drum am rătăcit
De nu mai am putere să cred că într-o zi
Va fi o primăvară cu zbor şi bucurii?
Am obosit Părinte... şi totuşi... undeva
Adânc ascunsă-n mine musteşte dragostea...
O, de-ai întinde Mâna cea binecuvântată
Aş prinde iar putere din Tine, Veşnic Tată
Şi-oricât ar fi de slabă fiinţa mea, ştiu bine
Voi fi biruitoare căci Doamne eşti cu mine
Şi-oricât de greu e drumul şi-oricât am obosit
Voi merge înainte căci Doamne m-ai iubit!

Vulcan-06-11-2022
Mary