Cuvântul folosit în mod obișnuit în Sfânta Scriptură pentru război este SABIA.
Voi chema sabia peste toți locuitorii pământului (Ieremia 25.29)
(Adică, VOI TRIMITE RĂZBOI!) Acum, o astfel de armă este CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU în mâna creștinului. Prin ascuțișul sabiei el își ucide toți vrăjmașii și face mari fapte de vitejie:
Ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii lor (Ap. 12.11)
Această armă este folosită atât pentru apărare cât și pentru atac. Celelalte componente ale armăturii descrise de apostol sunt arme de apărare: cingătoarea, platoșa, scutul, coiful. Dar sabia are dublu rol: apără pe creștin și-l rănește pe dușman.
APĂRARE
Indiferent cât de strălucite ar fi celelalte componente ale armăturii creștinului, el ar foarte ușor dezarmat dacă n-ar avea sabia în mâna lui. Și, cu siguranță, credinciosul ar fi dezbrăcat de toate darurile lui duhovnicești, dacă n-ar avea această sabie care să-l apere și să-l păzească și pe el de furia lui Satan:
Dacă n-ar fi fost Legea Ta defătarea mea, aș fi pierit în ticăloșia mea. (Ps. 119.92)
Aceasta se aseamănă cu sabia învăpăiată care-l ținea pe Adam departe de Paradis. Deseori, omul sfânt este comparat cu grădina lui Cristos; iar cu sabia Cuvântului, el își păzește grădina pentru a nu fi jefuit de Satan. Cuvântul lui Dumnezeu este o groază pentru Satan căci nu poate să-și înăbușe frica față de el.
Numai să spună Cristos: ESTE SCRIS, că Diavolul aleargă amețit și înspăimântat. Și sfinții au descoperit că arma cea mai potrivită pentru a se apăra împotriva ispitelor arzătoare ale lui Satan este cuvântul rostit de buzele binecuvântate ale lui Cristos.
Întreabă-l pe David ce armă a folosit pentru a îndepărta loviturile dușmanului și îți va spune că a fost Cuvântul lui Dumnezeu.
Cât privește legăturile cu oamenii, eu, după cuvântul buzelor Tale, mă feresc de calea celor asupritori (Ps. 17.4)
(adică: Prin ajutorul Cuvântului Tău, eu m-am păzit de acele legături rele care-i distrug pe cei ce nu au această armă)
ATAC
Dacă sabia îl apără pe soldat, de asemenea îl rănește pe dușman.
Astfel, Cuvântul lui Dumnezeu este o sabie care ucide și, în același timp o sabie care protejează. Nu numai că ea îl păzește pe credincios să cedeze în fața unei ispite din afară, dar ea ucide poftele dinăuntru și desăvârșește biruința. Un om își poate birui vrăjmașul într-o zi, dar să fie înfrânt de el în ziua următoare. Iar unii ar putea birui pentru moment lumea, dar în cele din urmă să fie nimiciți de dușmanul ascuns al poftei care niciodată n-a fost distrus prin puterea Cuvântului.
Apostolul îi recomandă creștinului toate celelalte componente ale armăturii și apoi insistă asupra acestei săbii. Deși Duhul lui Dumnezeu nu Se mărginește la folosirea exclusivă a unor metode, permiteți-mi să vă ofer o dublă semnificație a locului și ordinii acestei săbii.
1. Darurile Duhului lui Dumnezeu sunt necesare pentru folosirea corectă a Cuvântului;
2. Fără Cuvântul lui Dumnezeu, creștinul nu poate fi în siguranță.