Nu mă voi lăsa de Domnul, vremurilor ce-ați venit,
Mie El îmi dă putere, să nu fiu de voi trântit,
El îmi dă nădejde vie, și speranță că îndat,
Va veți trece vremi din urmă, și voi fi eu înălțat.

Nici de toamnă nu am teamă, cu-al ei foșnet auriu,
Nici de noaptea-ntunecată, nici de ceasul ei târziu,
Nici de veștile-auzite, nu am nici-o teamă eu,
Căci în toate-ntotdeauna, e cu mine Dumnezeu.

Fluieratule de vânturi, taci și nu mai fluiera,
Eu ascult de glasul care, este el deasupra ta,
El mă mângâie întruna, când tu ești gălăgios,
Fluieratule de vânturi, Căci e glasul lui Hristos

Doar pe aripi de iubire, zbor spre cerul minunat,
Pot să trec chiar și de tine, căci ești doar un fluierat,
De-ale tale frici n-am teamă, nu îmi poți tu flutura,
Gândul meu ce-ntruna zboară, unde loc nu vei avea.

Nu-mi abat o clipă pasul, stărilor ce urmăriți,
Ca să obosesc pe cale, la pământ să mă trântiți,
Urma ce-o urmez în viață, este urma Celui sfânt,
El pe ea mereu mă poartă, dar și eu pe el în gând.

Mă loviți mereu cu pietre, să îmi faceți răni ați vrea,
Însă stărilor... vre-o dată, voi puteri nu ve-ți avea,
Căci am scut divin ce-ntruna, mă păzește de ce-i rău,
Și el nu este vremelnic, lângă mine e mereu.

Nu mă voi lăsa de Domnul, căci nici El nu m-a lăsat,
Ca să mă înghită răul, ce-i mereu înverșunat,
Voi rămâne-ntotdeauna, lângă El... la crucea Sa,
Să mă-ndepărtez o clipă, niciodată nu aș vrea.