Oprește-te o clipă lângă mine
Autor: Diana14
Album: Album2
Categorie: Diverse
Oprește-te o clipă lângă mine,
Oprește-te căci vreau Ție să-ți spun,
E greu pe a mea cale, Domn al păcii,
Doar lacrimi întâlnesc eu azi pe drum.

//Oprește-te și dă-mi alinare,
Oprește-te Isus în dreptul meu,
Căci rana ce o am e una mare,
Nu pot să o mai duc, îmi este greu. //

Rămâi cu mine Tu întotdeauna,
Căci fără Tine Doamne sunt pierdut,
De mână să mă ții când e furtună,
Cu mine în durere Tu să fii.

//Oprește-te și dă-mi mângâiere,
Căci vremurile grele astăzi sunt,
Oprește-te și stai doar lângă mine,
Singur nu vreau să fiu eu pe pământ. //

Oprește-te în ceasul întristării,
Cu bucurie Tu să vii mereu,
E greu să-naintez plin de-ntristare,
Îmi face drumul Doamne mult mai greu.

//Oprește-te și dă-mi fericire,
Căci sufletul cu lacrimi mi-am hrănit,
Atinge-ma cu dragostea-ți divină,
Căci doar cu Tine pot fi fericit. //
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/236780/opreste-te-o-clipa-langa-mine