Ascultă... se aude vântul doinind prin ramuri desfrunzite
Şi ploaia bate-ncet la geam ca sol venit din veşnicii...
N-ai vrea să-i înţelegi mesajul? N-ai vrea o clipă să te-opreşti
Şi să te-ntrebi: Mai poţi ierta? Mai ştii tu oare a iubi?
A fost o vreme când iubirea era de toate mai presus
Şi te-aplecai în rugăciune vorbind cu Cel ce este Sfânt
Dar mi te-a prins în iureş viaţa iar timpul nu-ţi mai este prieten
Şi treci acum precum o umbră ce poposeşte pe pământ...
În piept ţi-e inima pustie şi aripa îţi este frântă
Nu mai surâzi privind spre ceruri căci ţi-e privirea tot în jos
Povara ce o porţi pe umeri te-apasă-amarnic şi te doare
Şi ai uitat că poţi s-o dai Acelui ce-I Isus Cristos!
Se lasă seara... vântul bate... Oare ce spune-n limba lui?
Asculţi atent şi te-nfiori... poate că ţie îţi vorbeşte.
Îţi aminteşti că într-o zi, atunci, în dragostea dintâi
Era o toamnă ca şi asta când El ţi-a spus că te iubeşte
Şi ploaia, ploaia ca un cântec îţi bate-n geam ca o chemare
O simţi cum inima-ţi pătrunde... ai vrea s-o înţelegi cumva
Şi-un vers ce l-ai citit cândva, se-aprinde cu o vâlvătaie:
Isus mai trece... încă trece... atinge-te de poala Sa!

Vulcan-11-11-2022
Mary