După ploaie, vine soare
Autor: Florența Sărmășan
Album: Lacrimi sfinte pentru cer
Categorie: Zidire spirituala
După ploaie, vine soare
Plâng adeseori pe cale
Că-s zdrobit și întristat
În inima mea e jale
Iarăși sunt greu încercat
Iar azi cel rău mă pândește
Nu mă lasă, să trăiesc
Îmi vrea rău, mă necăjește
Dar eu în credință, cresc.
După ploaie, vine soare
Așa e și-n viața mea,
Acum sufăr și mă doare
Dar din nou m-aș bucura
Fiindcă Domnul nu mă lasă
Cu al Său braț mă ridică
La cer mi-a făcut o casă
De viitor, nu-mi este frică!
Căci Îl am pe al meu Isus
Care mă va ocroti
Pe plaiul ceresc de sus
Fericit cu El, voi fii
Când toate s-or termina
Și viața-mi se va sfârși
Domnul sus mă va lua
Voi ajunge-n veșnicii.
A mea credință îmi spune
Că tot, se va împlini
Pe cel rău îl va răpune
Pe cei buni, îi va răpi
Cerul să îl stăpânească
Toți acei care au crezut
Lângă cei sfinți să trăiască
Domnul, îi iubește mult
Pentru oameni a lăsat
Slava și a Lui mărire
Și în om s-a întrupat
Să ne aducă izbăvire
Lângă El în veșnicie
Fericiți cu toți vom fii
În a Sa Împărăție
Veșnicia vom trăi.
Amin
Câmpia Turzii, 12 noiembrie 2022
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/236916/dupa-ploaie-vine-soare