Ce sărac
Autor: Ana-Maria Costin
Album: fara album
Categorie: Trezire si veghere
Ce sărac
Ce sărac este acela
Ce-are multe bogății
Pe pământ și nu în ceruri,
Curând toate vor pieri!
Ce sărac este acela
Ce se uită doar în jos
Și nu vede frumusețea
Domnului Isus Hristos!
Ce sărac este acela
Care haina nu și-o dă
Celui ce înfruntă frigul
Și în ploaie singur stă!
Ce sărac este acela
Care pâinea nu și-o 'mparte
Cu orfani, sărmani și singuri,
Părăsiți în ale lor sate!
Ce sărac este acela
Ce se-ncrede doar în sine
Domnului, el nu-I vorbește
Dar vrea ca să-i meargă bine.
Ce sărac este acela
Care nu deschide Cartea
Unde-i toată bogăția,
Biblia, ce luminează mintea.
Ce sărac este acela
Ce pe Isus nu Îl are
Pentru o veșnicie în suflet...
El se-ndreaptă spre pierzare.
Dar ce bogat este acela
Ce pe Domnul L-a primit
În suflet și-n a sa viață,
Pe veci va fi fericit.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/236970/ce-sarac