ÎN SANCTUARUL AMINTIRILOR

În sanctuarul drag al amintirilor vieţii
Pătrund ades’ şi meditez profund
Şi văd cum Tatăl din anii tinereţii
Mi-e Turnul de scăpare în care mă ascund
Realizez ce mare-a fost iubirea
Ce-a revărsat-o zi de zi în viaţa mea
Şi cât de mult mi-a-nsufleţit slujirea
Şă pot să Îl slujesc şi-n vreme grea
Şi-mi trec prin gând atâtea situaţii
În care-am fost aproape de neant
Când, parcă, Terra nu mai avea fundaţii
Şi toate se mişcau în ritmul aberant
Când mult nu mai era pân’ la cădere,
Până la falimentul ce mă aştepta
Căci Lucifer întuneca a mea vedere
Voind să râdă când m-oi scufunda
Dar Cel ce în vechime a despicat o mare
Să treacă un popor ca pe uscat
Mă ridica din starea cea copleşitoare
Pe stâncă mă ducea întreg, nevătămat
Şi-apoi mă-nveselea cu mângâieri divine
Redându-mi pacea pierdută în necaz
Şi mă hrănea din binecuvântata-İ pâine
Să fiu din nou cu gândul treaz
O, n-am cuvinte să îmi exprim recunoştinţa,
Să-İ mulţumesc pentru belşugul de-ndurări
Că m-a-ntărit să nu îmi pierd credinţa
Să pot sfârşi călătoria pe dreptele cărări
Sunt pline de dulceaţă momentele în care
Mă poartă gândul în vremuri ce-au trecut
Şi mă hrănesc din plin cu stări fermăcătoare,
Cu stări în care bunul Tată mi-a fost scut
Acolo-n sanctuar pătrund şi văd traseul
Pe care-am mers în viaţa-mi de pribeag
Cu luptele menite să biruiască eul
Ca numai Domnul Savaot să-mi fie drag
Acolo sunt cuprins de linişte, de pace sfântă
Iar valul nostalgiilor mă farmecă nespus
Trudita-mi inimă se odihneşte; apoi cântă
Aducând onor aprins Mântuitotului Isus
E-o taină şi-o minune să pot privi ’napoi
La crâmpeie din trecutele evenimente
Să pot să văd cum în ispite şi-n nevoi,
În frământări, suspine, boli şi accidente
A-ntervenit întotdeauna braţul încercat
Dându-mi tăria să pot să merg pe Stâncă
De unde am fugit în ceasul blestemat
Când n-am lăsat în mine iubirea Lui adâncă
Ce bun a fost cu mine în anii ce s-au scurs
Păstorul blând ; El m-a ghidat spre stele
Iar când m-am întinat cu humă pe parcurs
El Însuşi a venit ca să mă spele
Şi-aceste amintiri ce-mi năpădesc fiinţa
Când intru-n sanctuarul de care v-am vorbit
Îmi dau entuziasm să-ndeplinesc cerinţa
Cu care preasfântul Creator m-a-nvrednicit
Când ies de-acolo sunt plin de-a lui lumină
Să pot parcurge drumul care-a mai rămas
Alături de Acel ce vrea să mă susţină
La orice povârniş, sau curbă, sau popas
Îl voi sluji cu consacrare pân’ la moarte
El mi-a încredinţat stindardul ce-l ridic,
Mi-a dat un scop, o misiune şi o Carte
Şi-un Răscumpărător care mi-e Rge şi Amic.

7 August, 2007