Am fost odată un pribeag

Am fost odată un pribeag
Şi rătăcind pe drumul vieţii,
Te-am întâlnit, Isuse drag
Pe cel mai hotărâtor prag,
În anii scumpi, ai tinereţii!

Când eu nu Te cunoşteam
Nutream gândirile deşarte,
Spre alte scopuri năzuiam
În mintea ce atunci aveam,
S-ajung de ele să am parte.

Să-mi fac în viaţă-un viitor,
- Un ideal, de mult gândit -
Când deodată, întâmplător,
Peste-al meu plan hotărâtor
Chemarea dulce, am auzit.

Şi-atunci 'n-a vieţii pribegie
Eu glasul sfânt am ascultat,
Şi-al Tău Cuvânt în duioşie
Prin dragostea-n mărinimie
M-a sfătuit şi m-a-ndrumat.

Mi-a fost o candelă aprinsă,
Mi-a fost lumină pe cărare;
Din taina veşnic necuprinsă
Când speranţa mi-era stinsă
Mi s-a ivit, iubirea-Ţi mare!

Si-am început, ca să-nţeleg
Rostu-mi, pe acest pământ
Ce e legat de-un plan întreg,
Şi-n taina crucii, să-l dezleg
Prin minunatul Tău Cuvânt!

Flavius Laurian Duverna
19 august 2007